Moştenirea libelulei. Cioloş şi România 100 îi dau replica lui Tudose

Modul în care coaliţia PSD-ALDE va trata dosarul Roşia Montană, inclusiv ca o consecinţă a inconsecvenţei unor guverne din care au făcut parte sau pe care le-au susţinut, va fi proba lor de patriotism, transmite Dacian Cioloş.
Dacian Ciolos (Florin Chirila/Epoch Times)
Loredana Diacu
30.08.2017

"Atitudinea defetistă în faţa Gabriel Resources/Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) şi retragerea dosarului de la UNESCO dovedesc încă o dată că Guvernul PSD-ALDE nu guvernează în interesul ţării", transmite Platforma România 100, la scurt timp după ce premierul Tudose i-a criticat pe tehnocraţi că, prin depunerea dosarului la UNESCO au făcut imposibilă exploatarea resurselor aurifere din Apuseni.

Potrivit platformei înfiinţate de fostul premier, litigiul iniţiat de Gabriel Resources/RMGC împotriva statului român are la bază exclusiv presupuse încălcări ale unui tratat bilateral de investiţii prin acte săvârşite de guvernele care au condus România începând cu anul 1998 iar încercarea domnului Tudose de a pune responsabilitatea litigiului cu RMGC pe umerii guvernului Cioloş este înduioşătoare, dar profund greşită, mai ales că pretenţiile Gabriel Resources/RMGC sunt cauzate de inconsecvenţa acestor guverne, în majoritate conduse sau susţinute de PSD.

"Platforma România 100 îi reaminteşte Premierului Mihai Tudose că statul român este suveran şi are obligaţia să protejeze interesul public. Lucrările de salvare, protejare şi de punere în valoare a patrimoniului cultural din zonele protejate prin lege sunt de interes naţional. Includerea Peisajului Cultural Minier Roşia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO ar dovedi întregii lumi valoarea inestimabilă a Roşiei Montane şi locul ei în patrimoniul cultural universal.

Istoria de peste 2000 de ani, multietnică şi pluriconfesională a Roşiei Montane, căreia îi stau mărturie casele, bisericile, străzile, galeriile romane, vestigiile istorice, obiceiurile, căreia îi stă mărturie însăşi comunitatea actuală, formează împreună o adevărată amprentă identitară naţională şi un peisaj cultural unic în lume. Bagatelizarea acestui subiect în interviul acordat de Premierul Tudose şi reducerea lui la „gropiţe”, „râme” şi „libelule” este nedemnă de Prim-ministrul României şi, mai ales, denigratoare la adresa unui simbol al patrimoniului identitar naţional", mai transmite Ro100, în comunicatul ce poate fi citit integral aici.

La rândul său, fostul premier Cioloş transmite şi el, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că "patriotismul este asumat şi tradus în acţiune, nu vânturat în campanie, asezonat cu naţionalism deşănţat, populism ieftin sau garnisit cu fasole şi cârnaţi."

Potrivit lui Dacian Cioloş, modul în care coaliţia PSD-ALDE va trata dosarul Roşia Montană, "inclusiv ca o consecinţă a inconsecvenţei unor guverne din care au făcut parte sau pe care le-au susţinut în ultimii 19 ani, va fi proba lor de patriotism. Unul inclusiv, unul bazat pe valori reale sau unul selectiv şi pe interese."

Nu în ultimul rând, Cioloş susţine că nu are mari aşteptări având în vedere antecedentele PSD şi ALDE pe acest dosar cât şi foamea de bani câştigaţi uşor a coaliţiei la putere, fără grijă pentru ceea ce-o să vină după ei, când nu vor mai fi la guvernare.

"Roşia Montană este un element cheie al patrimoniului istoric şi identitar al României. Oamenii de acolo vor avea un viitor mai bun dacă acest element este pus în valoare, dacă Roşia Montană cu cei peste 2000 de ani de istorie ai ei este promovată ca parte a patrimoniului cultural mondial într-un program de dezvoltare durabilă.

Cred că asta aşteaptă comunitatea de acolo, asta aşteaptă societatea, nu un premier care să le vorbească de „gropiţe”, „râme” şi „moştenirea libelulei”, adaugă Cioloş.

Reacţiile Platformei România 100 şi a lui Dacian Cioloş vin în contextul în care marţi, la România TV, premierul Tudose a anunţat că va încerca să retragă dosarul Roşia Montană de la UNESCO căci la Roşia sunt resursele noastre aurifere care vor rămâne neexploatate dacă zona e declarată protejată. De asemenea, Tudose a criticat guvernul Cioloş pentru că a înaintat dosarul şi a susţinut că nu crede că statul român va pierde în procesul cu Gabriel Resources, care cere despăgubiri de 4,4 miliarde dolari pentru nedemararea proiectului exploatării aurifere. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor