Moş Crăciun oferă sfaturi părinţilor

O persoană care a fost Moş Crăciun în ultimii 35 de ani împărtăşeşte din frumoasele sale călătorii
Moş Crăciun (Courtesy of Michael Facherty)
Mioara Stoica
22.12.2021

Perioada Sărbătorilor de iarnă este în toi şi Crăciunul care se apropie. Un Moş Crăciun profesionist din Anglia împărtăşeşte din experienţa sa şi dă sfaturi părinţilor pentru ca, în acest an, vizita familiei la Moş Crăciun să fie una cu adevărat memorabilă.

 (Courtesy of Michael Facherty)
(Courtesy of Michael Facherty)

"Moş Crăciun din Henley" - Michael Facherty, în vârstă de 70 de ani, care locuieşte în Reading, Marea Britanie - este un Moş Crăciun profesionist de 35 de ani, după ce iniţial a jucat acest rol la târgul de Crăciun de la şcoala copiilor săi.

 (Courtesy of Michael Facherty)
(Courtesy of Michael Facherty)

"Mi-a plăcut foarte mult", a declarat Facherty pentru The Epoch Times. De atunci şi până când s-a retras în urmă cu aproximativ 10 ani din funcţia sa de analist în afaceri, a fost ocazional Moş Crăciun la târgurile şcolare şi la petrecerile de Crăciun de la locul de muncă pentru copiii membrilor personalului.

Dar după ce s-a pensionat, Facherty a decis să dea mai multă importanţă lui Moş Crăciun, deoarece este îndrăgostit de acest rol.

"Este atât de frumos când oamenii vin şi se bucură să te vadă", a spus Facherty. "Când am ieşit la pensie, m-am gândit că aş putea face asta mai mult şi m-am înscris la câteva agenţii, după care am început să lucrez într-o grotă."

Din fericire pentru Facherty, barba a venit în mod natural. El a spus că are barbă de când avea 19 ani. Cu toate acestea, odată cu rolul său de Moş Crăciun, Facherty a început să şi-o lase mai lungă.

 (Courtesy of Michael Facherty)
(Courtesy of Michael Facherty)

Facherty, care acoperă de obicei cea mai mare parte din Berkshire şi unele zone din Oxfordshire şi Buckinghamshire în rolul de Moş Crăciun, a împărtăşit că, înainte de pandemie, petrecea de obicei 10 ore într-o grotă şi era vizitat de sute de copii. Descriind în detaliu zilele respective, el a spus că, de obicei, aştepta la grotă până când spiriduşul său Jingle Berry îi aducea un copil.

 (Courtesy of Michael Facherty)
(Courtesy of Michael Facherty)

"Vorbeam cu copilul, îl puneam să îmi amintească ce îşi doreşte şi verificam dacă de Crăciun va fi acasă sau departe, iar apoi îi dădeam un cadou", a spus Facherty.

Cu toate acestea, în ultimii doi ani, din cauza pandemiei şi-a schimbat modul de a proceda, petrecând mult mai mult timp vizitând copiii la casele lor, în funcţie de situaţia carantinei.

Anul trecut, Facherty îşi aminteşte că a răspuns doar la apelurile de zoom, deoarece vizitele la domiciliu au fost, de asemenea, blocate. Cu toate acestea, anul acesta, în prima duminică din decembrie, a făcut şase vizite la domiciliu, aducând emoţia sărbătorilor la copiii care nu-l mai văzuseră pe Moş Crăciun de mai bine de un an.

În timpul vizitelor sale, Facherty le oferă copiilor cărţi ilustrate scrise chiar de el şi un certificat frumos care detaliază toate lucrurile la care au fost buni pe parcursul anului.

Pentru Facherty, cea mai bună parte a rolului de Moş Crăciun în aceşti ani este că reuşeşte să facă oamenii fericiţi şi să creeze amintiri.

"Este minunat atunci când vezi că faţa unui copil se lumineză, iar părinţii au de asemenea un chip luminos", a spus Facherty. "Este pur şi simplu minunat... oamenii sunt atât de fericiţi când îl văd pe Moş Crăciun".

Împărtăşind câteva dintre amintirile sale frumoase ca Moş Crăciun, Facherty a spus că, într-una dintre vizitele sale la grotă, a venit o familie din care făceau parte copiii, mama, bunica şi străbunica. Aceasta din urmă a fost atât de fericită încât a dorit o poză cu Moş Crăciun, iar acesta i-a oferit chiar şi un cadou.

Într-o altă vizită la grotă, Facherty îşi aminteşte că spiriduşul Jingle Berry i-a spus că fetiţa care l-a vizitat nu vroia să aibă contact vizual cu el. Aşa că, deşi Facherty a încercat să interacţioneze cu ea în mod normal în timpul vizitei, oferindu-i o frumoasă jucărie de pluş ce-l reprzenta pe renul Rudolph, aceasta a refuzat să o ia. Cu toate acestea, în timp ce ieşea pe uşa grotei, fetiţa s-a întors şi a alergat la Facherty, îmbrăţişându-l şi spunându-i: "Te iubesc, Moş Crăciun".

"Mama plângea şi eu plângeam. Şi cred că şi Jingle Berry plângea", a spus Facherty. "Ceea ce s-a întâmplat a fost puterea lui Moş Crăciun, cred."

De-a lungul anilor în care a fost Moş Crăciun, Facherty nu le-a amintit niciodată copiilor despre lucrurile obraznice pe care le-au făcut, deoarece nu crede că este poliţia părinţilor. Cu toate acestea, el îi consolează întotdeauna pe copiii îngrijoraţi care cred că se află pe lista celor obraznici.

În afară de amintirile extraordinare pe care Facherty le creează copiilor, meseria de Moş Crăciun, spune el, vine cu unele provocări, mai ales atunci când copiii îi cer să se întoarcă de Crăciun tatăl lor care a murit sau a plecat de acasă, ceea ce îl face să se simtă neputincios, deoarece nu poate face nimic în această privinţă.

Dar unele provocări dau rezultate minunate. O experienţă pe care Facherty şi-o aminteşte cu claritate este cea în care a fost odată la o şcoală în calitate de Moş Crăciun, iar o fetiţă şi-a exprimat dorinţa sinceră de a vedea copilul surorii sale. Din cauza unei dispute între sora ei şi mama lor, fetiţa nu a putut să-l vadă pe nou-născut. Aşa că Facherty a sfătuit-o pe fetiţă să îi explice mamei sale că sora ei o iubeşte şi că Moş Crăciun ar dori ca familia să se reunească.

În mod neaşteptat, în luna ianuarie a anului următor, a primit o scrisoare de la învăţătoare, în care scria: "Nu ştiu ce i-ai spus, dar şi-a petrecut Crăciunul cu sora ei acasă, în vizită".

Anul acesta cu ocazia Crăciunului, când familiile îl vizitează pe Moş Crăciun la grotă, Facherty are câteva sfaturi pentru părinţi:

Nu intraţi cu prea multă formalitate în vizită la Moş Crăciun.

Nu-i presaţi pe copii să se aşeze lângă Moş Crăciun şi să aibă un zâmbet larg pentru a obţine fotografia perfectă. În schimb, una dintre cele mai bune fotografii poate fi surprinsă atunci când copilul şi Moşul sunt faţă în faţă.

Nu-i presaţi pe copiii mai mari care sunt timizi să se întâlnească cu Moş Crăciun.

În cele din urmă, verificaţi recenziile Moşului pe care îl angajaţi sau ale grotei pe care o vizitaţi înainte de a vă duce copiii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor