Mormântul lui Tutankhamon restaurat şi redeschis pentru vizitatori [video]
alte articole
Mormântul aproape intact al regelui Tutankhamon, care a domnit în Egipt cu peste 3000 de ani în urmă, a fost descoperit în 1922 de către Howard Carter în Valea Regilor, pe malul vestic al râului Nil din Luxor. În opinia multora, regele Tutankhamon întruchipează gloria antică a Egiptului, pentru că mormântul lui înfăţişează bogăţia strălucitoare a celei de-a 18-a dinastii, care a durat între anii 1569 şi 1315 î.Hr.
Tutankhamon s-a născut în anul 1341 î.H., în oraşul Aketaton. La vârsta de şapte ani, Tutankhamon s-a căsătorit cu sora sa vitregă, frumoasa Ankesenamon. Doi ani mai târziu, fratele său mai mare, Smenkhkare, a decedat, astfel încât tronul i-a revenit tânărului faraon.
În al doilea an de domnie, Tutankhamon a părăsit Tel al-Amarna şi s-a instalat la Memfis, aproape de actualul Cairo. A transformat oraşul în centru administrativ şi, în acelaşi timp, şi-a schimbat numele din Tutankhaton, „imagine vie a lui Aton", în Tutankhamon, „imagine vie a lui Amon", marele zeu al Egiptului, adorat în temple de la Karnak până la Teba.
Tutankhamon a murit la vârsta de 19 ani şi se presupune că ar fi fost ucis printr-o lovitură la cap. Suspectul principal este Ay, cel care i-a urmat la tron, şi care este bănuit de asasinat tocmai din acest motiv. O radiografie făcută mumiei faraonului indică existenţa unui cheag de sânge în craniu.
De-a lungul anilor care au trecut de la descoperirea mormântului şi de la transformarea lui într-un important loc turistic, acesta a suferit o serie întreagă de deteriorări. Unele au fost cauzate de vaporii de apă proveniţi din respiraţia vizitatorilor, iar altele de turişti lipsiţi de educaţie care au lăsat în urmă zgârieturi şi desene graffitti. Astfel că la un moment dat, s-a simţit nevoia urgentă a unor lucrări importante de restaurare.
Lucrările au durat câţiva ani şi au avut scopul de a reduce la maxim deteriorările provocate de turişti. În plus, s-a încercat recuperarea suprafeţelor deteriorate de praf şi de creşterea numărului de microorganisme din cauza respiraţiei turiştilor şi a umidităţii aduse în interiorul mormântului antic de aceştia.
Profesorul de arte de la Universitatea Alexandria, Hussein Shaboury, afirmă într-o declaraţie că vaporii de apă emanaţi de respiraţia turiştilor, au afectat totul în interiorul mormântului. Prin urmare, specialiştii au fost nevoiţi să creeze o metodă prin care aerul proaspăt să intre în mormânt şi să fie pus în circulaţie. Astfel, aerul din interior ar putea fi schimbat la fiecare 30 de minute.
Lucrările de restaurare au fost însoţite de cele de modernizare, astfel încât miile de turişti care vizitează acest sit atât de popular în Egipt beneficiază acum de podele de lemn, sisteme noi de iluminat şi ventilaţie, şi nu în ultimul rând, au fost refacute picturile.
Institutul Getty Conservation a declarat că partea cea mai periculoasă a fost mutarea carcasei în care se afla mumia lui Tutankhamon în afara mormântului, pentru a permite renovarea podelei şi a rampelor de acces.
Datorită instabilităţii politice din Egiptul anului 2011, a fost necesară amânarea lucrărilor de restaurare. Iată însă că în luna ianuarie a acestui an, sit-ul a fost redeschis publicului.
La proiectul de restaurare au colaborat restauratori, arhitecţii şi oamenii de ştiinţă.