Monica Luisa Macovei: Moldova este o ţară de mare succes în cadrul Parteneriatului Estic

Guvernul Republicii Moldova, Chişinău. (Epoch Times România)
Epoch Times
30.10.2012

Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului, a avut o întâlnire cu delegaţia Parlamentului European, în cadrul căreia, oficialul moldovean şi membrii delegaţiei UE au trecut în revistă realizările privind integrarea Moldovei în Uniunea Europeană. Delegaţia Parlamentului European a sosit la Chişinău pentru a participa la cea de-a 16-a reuniune a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE– Moldova.

În cadrul întrevederii, Marian Lupu şi-a exprimat încrederea că Acordul de Asociere cu UE va fi semnat în toamna anului viitor.

În contextul celor expuse, Marian Lupu a precizat: "Parlamentul Republicii Moldova nu are restanţe referitor la aspectul legislativ în pregătirea pentru semnarea Acordului de Asociere, a Acordului de Liber Schimb şi a Acordului de Liberalizare a Regimului de Vize cu Uniunea Europeană".

Potrivit Publika.TV, în cadrul discuţiilor, membrii delegaţiei UE s-au interesat de etapa de elaborare a noii Constituţii a Moldovei. În acest sens, Lupu a menţionat că la elaborarea proiectului noii Legi Supreme se ia în considerare experienţa statelor cu democraţie dezvoltată şi standardele europene.

"Sunt recunoscător pentru faptul că la etapa actuală, prin declaraţiile oficialilor de la Bruxelles, UE nu mai are o poziţie de expectativă, ci manifestă o încredere fermă pentru viitorul european al ţării noastre şi are o nouă agendă plină de perspectivă pentru noi", a conchis preşedintele Legislativului.

În acelaşi timp, copreşedintele Comitetului de Cooperare Parlamentară Europeană, Monica Luisa Macovei, a spus că Moldova este o ţară de mare succes în cadrul Parteneriatului Estic, iar "UE va acorda şi în continuare tot sprijinul ţării noastre pentru integrarea Moldovei în comunitatea europeană".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor