Momente de panică la bordul avionului cu care călătorea Melania Trump
alte articole
Avionul cu care călătorea prima doamnă a SUA, Melania Trump, a fost nevoit să se întoarcă la Joint Base Andrews din Prince George's County, Maryland (SUA), miercuri 17 octombrie, după câteva minute de la decolare, din cauza unei „probleme mecanice“, care a provocat fum în cabină, potrivit CNN.
Potrivit grupului de presă care călătorea cu Trump, la aproximativ 10 minute după ce avionul a decolat, jurnaliştii au putut vedea o ceaţă fină de fum şi mirosea a ars. Avionul a reuşit să aterizeze fără probleme.
Potrivit reţelei de ştiri, reporterilor le-au fost aduse prosoape umede şi li s-a cerut să le pună pe faţă dacă mirosul devenea prea puternic.
Casa Albă nu a furnizat imediat o explicaţie oficială pentru incident, iar jurnaliştii au fost informaţi că se vor face cercetări.
Melania călătorea cu un Boeing VC-35A, versiunea militară a lui 757 - potrivit Planspotters.net, fuselajul are 20 de ani şi a fost construit în 1998 - la Thomas Jefferson University Hospital din Philadelphia, unde urma să se întâlnească cu familiile copiilor afectaţi de expunerea la opiacee în timp ce se aflau în uter.
Nu a fost clar imediat motivul care a provocat defecţiunea la avion. Stephanie Grisham, directorul de comunicare al Melaniei Trump, a declarat pentru CNN că incidentul a fost o "problemă mecanică minoră. Totul este bine şi toţi sunt în siguranţă".
Mai multe informaţii aici.