Mohamad Yassin, cel care a negociat eliberarea jurnaliştilor din Irak, trimis în judecată
alte articole
Procurorii DNA au dispus joi trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a doctorului de origine siriană Mohamad Yassin, sub acuzaţia de trafic de influenţă, după ce ar fi cerut mită două milioane de euro pentru desfiinţarea unei hotărâri de condamnare la închisoare.
În faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti se va prezenta şi omul de afaceri Fadel Tahli, cetăţean român de origine siriană acuzat de complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
"În perioada octombrie 2014 – martie 2015, inculpatul Yassin Mohamad, în mod direct şi prin intermediul inculpatului Tahli Fadel, a pretins de la doi denunţători, suma de aproximativ 2.000.000 euro, prevalându-se de influenţă exercitată asupra organelor judiciare, în vederea desfiinţării, pe cale extraordinară, a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare aplicate unui condamnat, şi el denunţător în cauză, cu consecinţa punerii în libertate a acestuia din urmă", reiese din rechizitoriul procurorilor.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunerea de a se menţine măsurile preventive luate în cauză.
Potrivit presei, denunţător ar fi chiar Omar Hayssam, sirianul acuzat de organizarea răpirii jurnaliştilor români în Irak, apropiat şi partener de afaceri al lui Mohamad Yassin - cel care a negociat eliberarea jurnaliştilor respectivi. Omar Hayssam a fost condamnat definitiv la 23 de ani de închisoare pentru terorism.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.