Mocha Mousse, culoarea anului 2025. Caldă, versatilă, atemporală

PANTONE 17-1230 Mocha Mousse (screenshot via Pantone)
Mioara Stoica
23.12.2024

Simplu şi reconfortant: Un maro delicat, pământiu

Cu eleganţa sa sofisticată şi tonurile pământii, PANTONE 17-1230 Mocha Mousse se poate remarca fie singur sau poate fi utilizat ca o bază versatilă. Acesta îmbogăţeşte o gamă variată de palete şi aplicaţii, de la designuri minimaliste la creaţii detaliate şi elaborate, fiind potrivit pentru diverse industrii care pun accent pe culoare.

Pantone Colour Institute a dezvăluit culoarea care va domina anul viitor. După ce "Peach Fuzz" a marcat tendinţele acestui an, iar anul trecut a fost despre "Magenta", noua nuanţă reflectă starea de spirit şi atitudinea globală în faţa unui nou ciclu.

Această nuanţă maronie, inspirată de pigmenţii naturali ai pământului, emană căldură şi invită la echilibru, unitate şi calm. Elegantă şi versatilă, reuşeşte să fie în acelaşi timp rafinată, delicată şi atemporală.

PANTONE 17-1230 Mocha Mousse (screenshot via PANTONE)
PANTONE 17-1230 Mocha Mousse (screenshot via PANTONE)

Leatrice Eiseman, director executiv al Pantone, a afirmat: "Susţinut de dorinţa noastră pentru micile plăceri cotidiene, PANTONE 17-1230 Mocha Mousse transmite o indulgenţă reflexivă. Sofisticat şi bogat, dar în acelaşi timp un clasic nepretenţios, Mocha Mousse extinde percepţiile noastre despre nuanţele de maro, de la a fi modest şi ancorat la a îmbrăţişa aspiraţionalul şi luxosul. Impregnată cu o eleganţă subtilă şi un rafinament pământesc, această culoare adaugă o notă de glamour discret şi de bun gust."

Cu o eleganţă subtilă şi o bogăţie senzorială, Pantone 2025 reflectă dorinţa de armonie şi confort, adăugând, totodată, o notă de "plăceri simple pe care le putem oferi şi împărtăşi cu alţii", precum cafeaua sau ciocolata.

Acest lucru înseamnă că Mocha Mousse va fi prezentă pretutindeni – în modă, machiaj, decoraţiuni şi obiecte etc. Sperăm ca mesajul său de unitate şi calm să se reflecte în anul ce vine.

 (screenshot via PANTONE)
(screenshot via PANTONE)

Articol realizat cu informaţii PANTONE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor