MJ a susţinut forma proiectului privind despăgubirile pentru imobilele naţionalizate cum a fost pus în dezbatere publică

Epoch Times România
17.04.2012

Ministerul Justiţiei (MJ) susţine că a sprijinit forma proiectului care include plafonarea despăgubirilor pentru imobilele naţionalizate aşa cum a fost pus în dezbatere publică, având în vedere conţinutul Deciziei "pilot" pronunţată de CEDO în cauza "Atanasiu şi alţii împotriva României".

MJ a făcut această precizare după ce în presă au apărut informaţii conform cărora Ministerul Justiţiei "a vrut restituire în natură sau despăgubire totală" în proiectul de lege privind despăgubirile acordate pentru imobilele naţionalizate.

"În legătură cu informaţiile apărute în presă, conform cărora Ministerul Justiţiei "a vrut restituire în natură sau despăgubire totală" în proiectul de lege privind despăgubirile acordate pentru imobilele naţionalizate, precizăm faptul că, atât în cadrul discuţiilor din Grupul de lucru interministerial, cât şi în cele din Coaliţie, Ministerul Justiţiei a sprijinit forma proiectului pus în dezbatere publică, care include plafonarea despăgubirilor, având în vedere conţinutul Deciziei "pilot" pronunţată de CEDO în cauza "Atanasiu şi alţii împotriva României", se arată într-un comunicat.

Potrivit unui proiect de lege care s-a aflat, în 11 aprilie, în primă lectură, pe masa şedinţei de guvern, proprietarii de imobile deposedaţi în mod abuziv în perioada comunistă vor primi o despăgubire egală cu maxim 15% din valoarea reală a bunului respectiv.

Este vorba de proiectul de lege privind stabilirea şi plata despăgubirilor pentru imobilele luate abuziv în perioada regimului comunist.

"S-a eliminat măsura reparatorie a restituirii în natură a imobilelor solicitate sau compensarea cu alte bunuri sau servicii sau restituirea pe alt amplasament, singura măsură reparatorie constă în acordarea de despăgubiri stabilite potrivit prezentei legi. (...) Despăgubirile se vor acorda în limita unui procent de 15% din valoarea reală a bunului şi eşalonarea plăţilor despăgubirilor pe o perioadă de de 10-12 ani", a declarat, la finalul şedinţei, preşedintele ANRP, Dorina Danielescu.

Ea a explicat că atunci când s-a stabilit acest procent s-a avut în vedere strategia fiscal-bugetară şi că suma alocată pentru a plăti aceste despăgubiri este de 531 milioane lei anual.

"În prezent este un mecanism nefuncţional. Practic, prin această variantă a proiectului de lege se face ca acest mecanism nefuncţional să devină unul funcţional", a adăugat preşedintele ANRP.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a afirmat că instituţia pe care o reprezintă este conştientă de "nemulţumirile şi frustrările" pe care le poate genera acest proiect de lege, dar trebuie văzut "contextul economic" în care se încearcă rezolvarea acestei probleme.

"E o problemă care va stârni controverse, dar singura variantă pe care o avem la îndemână este ca acest Guvern să se apuce de treabă, să respecte rezoluţia CEDO şi să încerce să privească spre binele comun al tuturor celor care sunt în situaţia de a-şi redobândi, într-o formulă sau alta, într-o proporţie sau alta, vechile proprietăţi, vechile drepturi", a susţinut Suciu.

El a mai spus că Guvernul se află sub o dublă presiune în ceea ce priveşte adoptarea acestui proiect de lege.

"O dată, există acest termen limită de timp impus de rezoluţia Curţii Europene - iulie 2012 - când trebuie să avem legislaţia în funcţie pentru că sunt un număr mare de procese la CEDO care altfel riscă să pună România într-o situaţie extrem de dificilă. (...) Pe de altă parte există un număr mare de persoane care încă aşteaptă clarificarea unei situaţii neclare de mai bine de 20 de ani", a explicat Suciu.

Purtătorul de cuvânt a mai declarat atunci că, în această problemă, actualul Executiv decontează o problemă care s-a acumulat în ultimii 15-20 de ani din cauza unor "indecizii guvernamentale".

În ceea ce priveşte principalele elemente noi aduse de proiectul de lege în discuţie, preşedintele ANRM, Dorina Danielescu, a explicat că documentul este structurat pe un palier administrativ şi pe unul financiar.

Potrivit şefului ANRM, palierul administrativ vizează instituirea unor principii precum predictibilitatea, echitatea, transparenţa şi eşalonarea.

Concret, afirmă Danielescu, "se urmăreşte responsabilizarea persoanelor îndreptăţite de a completa cu celeritate dosarele cu actele doveditoare prevăzute de lege prin introducerea unui termen de decădere de 60 de zile pentru depunerea acestora. Acest termen poate fi prelungit o singură dată pe o perioadă de 30 de zile".

De asemenea, sunt introduse termene limită de 12, 24 şi 48 de luni, în funcţie de numărul de cereri înregistrate, până la care unităţile locale şi centrale să finalizeze întregul proces de retrocedare a proprietăţilor. Proiectul de lege conţine şi prevederi care să reglementeze ordinea de soluţionare a cererilor de restituire.

"Indiferent de cauza anulării contractelor de vânzare-cumpărare, se propune ca pentru asigurarea unui tratament egal, chiriaşului să i se restituie preţul plătit actualizat cu indicele preţului de consum şi nu la valoarea de piaţă, fiind inechitabil faţă de restul proprietarilor pentru care se propune limitarea despăgubirilor", a mai spus Dorina Danielescu.

Potrivit acesteia, proiectul de lege va fi afişat pe site-ul ANRM, urmând a intra în dezbatere publică.

Danielescu a amintit că elaborarea proiectului de lege în discuţie a fost determinată de faptul că, potrivit unei hotărâri a CEDO, până la 12 iulie 2012 statul român trebuie să ia măsuri "în vederea remedierii problemelor cu caracter sistemic" din acest domeniu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor