Miting la sediul CC pentru validarea referendumului
alte articole

Câteva zeci de persoane au protestat, în faţa sediului Curţii Constituţionale (CC), şi au cerut validarea referendumului din 29 iulie şi demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Mitingul a fost organizat cu o zi înainte de termenul stabilit pentru ca magistraţii să ia o decizie în privinţa validării.
Protestatarii au scandat "Validare!" şi au venit cu steaguri şi bannere cu mesaje ca "Ai votat, eşti anchetat".
Organizatorul acţiunii a declarat că "demiterea lui Traian Băsescu este foarte importantă, pentru că înseamnă să terminăm ce am început în ianuarie. (...) Nu mai discutăm aici de Băsescu sau de PDL, e vorba de a ne apăra votul şi voinţa", a spus bărbatul.
El a spus că a solicitat Primăriei Capitalei autorizarea unei acţiuni de protest la care să participe 1.000 de oameni, însă a primit acordul pentru doar 400. Un nou protest ar urma sa aibă loc în cursul zilei de marţi, între orele 15.00-19.30, autorizaţia eliberată de municipalitate fiind tot pentru 400 de persoane.