Misterul dispariţiei Liudmilei Putin va fi descifrat cât de curând
alte articole
Apariţia premierului Vladimir Putin, preşedinte ales, la slujba de Paşti în Catedaral Hristos Mântuitorul din Moscova, fără soţia sa a dat naştere la noi speculaţii referitoare la viaţa privată a celui considerat cel mai puternic om din Rusia. Acesta este pe cale să fie învestit pentru a treia oară preşedinte, în timp ce soţia sa a dispărut practic din viaţa publică, consemnează corespondentul din Moscova a publicaţiei The Times, Tony Halpin.
Ziarul citat îi dedică Liudmilei Putina (54 de ani) un material amplu în ediţia sa de luni, după ce un portal umoristic din Rusia, făcând referire la o declaraţie a preşedintelui Consiliului Federaţiei, Valentina Matvienko, a dezvăluit săptămâna trecută că soţia lui Putin se află într-o clinică din Germania (Munchen), fiind însărcinată în luna a şaptea, conform The Moscow Post.
Din momentul în care Putin a părăsit fotoliul prezidenţial în 2008, pentru a se instala în funcţia de prim-ministru, soţia sa a intrat într-un adevărat con de umbră, viaţa sa fiind acoperită cu un văl de mister. Nimeni nu poate spune cu siguranţă unde locuieşte ea, deşi părerea generală este că Liudmila s-a întors la Sankt-Petersburg.
Între altele zvonuri, menţionate de Halpin, este că Putin, asemenea ţarilor ruşi, şi-a exilat soţia la mănăstire. Liudmila s-ar afla în prezent într-o casă de oaspeţi de 1 milion de lire sterline, construită pe banii statului rus, la o mănăstire de maici din Spaso-Eliazarovsk, lângă Pskov, nu departe de graniţa cu Estonia. În secolul al XVI-lea, în acest lăcaş a trăit stareţul Filofei, căruia îi este atribuită paternitatea conceptului 'Moscova - a Treia Romă'.
În 2010, Liudmila a fost văzută la funeraliile fostei stareţe a mănăstirii în chilia căreia atârna portretul lui Vladimir Putin. Mulţi locuitori din Pskov cred că Putina trăieşte la mănăstire deşi cu ochii lor nu au văzut-o, dar că ştiu persoane care au zărit-o acolo.
Biserica Ortodoxă Rusă respinge categoric aceste zvonuri, calificându-le drept 'prostii şi absurdităţi'. În acelaşi timp, un purtător de cuvânt al Patriarhiei Moscovei, protopopul Vsevolod Chaplin, face o remarcă interpretabilă, sugerând pentru The Times că ' orice om are dreptul să se izoleze pentru un timp în rugăciune şi solitudine'.
Dacă toate aceste zvonuri conţin vreun sâmbure de adevăr se va vedea cât de curând. La zece zile după învestitura din 7 mai, preşedintele rus Vladimir Putin urmează să plece în SUA la summitul anual al G8. Prin tradiţie, programul include şi o serie de evenimente paralele special pentru primele doamne. Întrebarea este dacă va fi prezentă şi Liudmila Putina? - se întreabă retoric corespondentul The Times.