Mişcări la nivel înalt: Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei ar putea interveni după atacurile lui Vâlcov şi Pop
alte articole
Nemulţumiţi de atacurile lansate de reprezentanţi de seamă ai PSD, printre care Darius Vâlcov şi Liviu Pop, la adresa minorităţii germane din România, 22 de membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, din 11 state diferite, au semnat o rezoluţie prin care solicită intervenţia organizaţiei din care fac parte.
Proiectul de rezoluţie urmează să intre în dezbaterea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
„De secole, o minoritate autohtonă germană, care intră sub incidenţa Convenţiei cadru pentru protecţia moniorităţilor naţionale a Consiliul Europei din 1995, s-a stabilit în România. România a ratificat Convenţia.
De când un membru al minorităţii germane a fost ales preşedinte al României în 2014, şi tot mai des în ultimele luni, această minoritate s-a confruntat cu atacuri sistematice şi a fost ţinta insultelor colective venite din partea unor reprezentanţi de rang înalt ai partidului de guvernământ PSD şi ai presei apropiată Guvernului, fapt care are potenţialul de a afecta în mod permanent pacea socială.
Preşedintele Comisiei pentru învăţământ, fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop, a catalogat Forumul Democrat German din România «o organizaţie nazistă» într-un interviu public în luna august. În plus, fostul ministru al Finanţelor şi consilierul premierului, domnul Darius Vâlcov, a publicat un video pe Facebook care foloseşte un colaj foto ce incorporează simboluri Naţional Socialiste pentru a îl înstrăina pe preşedintele României care este membru al comunităţii germane. Intensitatea şi frecvenţa acţiunilor de defăimare colectivă din cercurile guvernamentale şi faptul că alţii nu s-au distanţat public de aceste acte reprezintă un motiv de îngrijorare.
Adunarea Parlamentară ar trebui să ancheteze modul de implementare a protecţiei minorităţilor naţionale din România şi să solicite urgent României să-şi respecte obligaţiile de a proteja minorităţile naţionale - în acest caz să protejeze minoritatea germană”, se arată în rezoluţia semnată de cei 22 de membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.