Mircea Toader: Plecarea unui membru al partidului nu trebuie atribuită conducerii PDL

Epoch Times România
28.03.2012

Liderul deputaţilor democrat-liberali a declarat miercuri că plecarea unui membru al PDL, indiferent de funcţia pe care o are, nu trebuie atribuită vreunui membru de partid sau conducerii acestuia.

"Nu cred că plecarea unui membru de partid, indiferent de funcţia pe care o are, trebuie pusă în cârca vreunui membru al partidului sau a conducerii partidului. (...) Am trăit perioada lui 2003-2004, momente când organizaţii întregi au plecat. Dau exemple de nume sonore, Dragnea cu toţi primarii, care erau de la PD, au plecat şi partidul nostru rămâne în picioare, indiferent că unii caută, într-o formă sau alta, un culcuş cald", a afirmat, la Parlament, Mircea Toader.

Pe de altă parte, referindu-se la demisia preşedintelui Organizaţiei judeţene Olt, Darius Vâlcov, primarul municipiului Slatina, Mircea Toader a susţinut că gestul pe care l-a făcut acesta este diferit de cel al lui Sorin Frunzăverde.

"Domnul Vâlcov a declarat demult că nu vrea să candideze la funcţia de primar. Gestul pe care l-a făcut este puţin diferit de cel pe care l-a făcut Sorin Frunzăverde - şi-a dat demisia şi din funcţia de primar şi din cea de membru al PDL. Sorin Frunzăverde nu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean", a spus Toader.

El a explicat că legea prevede că dacă cineva pleacă din partid îşi pierde mandatul de ales local.

Noi întotdeauna am avut ca un fel de cutumă la nivelul partidului: o bătălie internă în partid să nu creeze eventuale tranşee, care eventual nu mai pot fi acoperite de nicio punte.

"El (n.r. - Sorin Frunzăverde) rămâne aşa agăţat, chipurile, nu îşi dă demisia, dar cu gândul, cu mintea şi cu activitatea în alt partid. PDL poate să îl excludă, dar nu îi face altceva decât îi dă mână liberă. Excluderea din partid înseamnă că nu mai ai nici un fel de responsabilitate în exercitarea funcţiei, acest este motivul", a afirmat Toader.

Mircea Toader consideră că Emil Boc a greşit după Congres, când "a împărţit conducerea cu "aripa Frunzăverde".

"Noi întotdeauna am avut ca un fel de cutumă la nivelul partidului: o bătălie internă în partid să nu creeze eventuale tranşee, care eventual nu mai pot fi acoperite de nicio punte. Acesta este motivul pentru care am considerat, pe candidaturile care au fost depuse, ca noi, care am susţinut o candidatură, să acceptăm ideea unui birou permanent din cele două zone politice ale partidului şi vedeţi că nu s-a întâmplat nici un fel de sciziune", a mai spus Toader.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor