Ministrul ucrainean de externe Pavlo Klimkin: ”Vrem să atragem investitori în servicii, agricultură şi energii alternative”

Şeful diplomaţiei ucrainene Pavlo Klimkin a răspuns la întrebări adresate de jurnalişti ucraineni şi străini, în cadrul unui interviu pe Twitter. Întrebat de livrarea de către Franţa a portavionului Mistral către Rusia, Klimkin a răspuns că ”ruşii numesc afacerea o adevărată telenovelă. Deci, eforturile noastre de a opri furnizarea nu au fost în van”.
Ministrul ucrainean de externe Pavlo Klimkin (Prin bunăvoinţă)
Matei Dobrovie
16.11.2014

Şeful diplomaţiei ucrainene Pavlo Klimkin a răspuns la întrebări adresate de jurnalişti ucraineni şi străini, în cadrul unui interviu pe Twitter. Întrebat de livrarea de către Franţa a portavionului Mistral către Rusia, Klimkin a răspuns că ”ruşii numesc afacerea o adevărată telenovelă. Deci, eforturile noastre de a opri furnizarea nu au fost în van”.

Referitor la faptul că recent au fost închise 9 consulate ale Ucrainei, Klimkin a arătat că este vorba despre „o optimizare, nu o reducere, iar serviciile consulare, dimpotrivă, se vor îmbunătăţi”.

Ministrul de externe s-a referit şi la situaţia din Estul Ucrainei, subliniind că ”Donbas-ul nu poate exista fără Ucraina. Aceasta o înţeleg toţi cei care locuiesc acolo. Iar teroriştilor venetici şi băştinaşi le vom face faţă”. În opinia sa, dacă Rusia îşi va retrage trupele din Donbas, vor trebui să treacă ani pentru reconstrucţie. Klimkin pledează pentru organizarea unei conferinţe a donatorilor internaţionali, dar abia după ce nu vor mai fi terorişti în Donbas.

Întrebat dacă Ucraina va ieşi din CSI, şeful diplomaţiei de la Kiev a răspuns că ”CSI a murit demult, dar sunt acorduri din CSI care sunt folositoare”.

Donbas-ul nu poate exista fără Ucraina. Aceasta o înţeleg toţi cei care locuiesc acolo. Iar teroriştilor venetici şi băştinaşi le vom face faţă

Totodată el a anunţat că guvernul ucrainean va da paşapoarte biometrice şi cetăţenilor din Crimeea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor