Ministrul Sănătăţii: De la televizor, părem o ţară de oameni bolnavi, care consumă foarte multe medicamente
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri că, dacă ar fi să ne luăm după reclamele făcute pe posturile de televiziune la produse farmaceutice, „părem o ţară de oameni foarte bolnavi, care consumă foarte multe medicamente”, informează Mediafax.
În consecinţă, întrebată dacă va interveni în privinţa reclamelor la medicamente, ministrul Sănătăţii a afirmat că se gândeşte să reglementeze şi zona publicităţii pentru acestea. Pintea a precizat că are în vedere măsuri pe care să le adopte în sensul prevenirii bolilor printr-un stil de viaţă sănătos.
„Dacă ne uităm la televizor, părem o ţară de oameni foarte bolnavi, care consumă foarte multe medicamente. Ne gândim la o serie de măsuri pe care să le luăm legate de un stil de viaţă sănătos, un capitol în prevenţie, în Legea Prevenţiei, sunt foarte multe discuţii pe această temă, dar ca să vă răspund pe scurt, da, ne gândim şi la aceste aspecte, negociem, suntem în discuţii cu producătorii, cu distribuitorii, pe mai multe paliere legate de politica medicamentului pe care trebuie să o reformăm din temelie”, a declarat Sorina Pintea.