Ministrul PSD al Muncii: "În PSD există nemulţumiri. Sunt colegi care cred că am pierdut din misiunea fondatoare a social-democraţiei"

Ministrul PSD al Muncii, Florin Manole, a declarat că există nemulţumiri în PSD privind anumite decizii luate de Guvern. „Sunt colegi care cred că am pierdut din misiunea fondatoare, să zic aşa, a social-democraţiei”, a afirmat Manole, după ce Sorin Grindeanu, liderul PSD, a anunţat consultări în partid pentru a decide menţinerea coaliţiei, cu sau fără USR, şi sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan.
"Discuţia despre CASS la pensii a fost publică şi ne-am exprimat şi atunci împotrivă, discuţia despre creşterea TVA a fost publică şi ne-am exprimat şi atunci contra. Au mai fost discuţii, în unele am avut succes – plafonarea preţurilor la alimente, o măsură care a temperat într-o oarecare măsură inflaţia, din păcate insuficient pentru că TVA a făcut ca inflaţia să crească”, a declarat Florin Manole la B1 TV.
În condiţiile în care măsurile de austeritate vin după ce Ciolacu (PSD) a lăsat ţara cu un deficit record, Manole a ţinut să transmită că social-democraţii au venit cu un pachet de solidaritate tocmai pentru a compensa, fie şi parţial, creşterea inflaţiei pentru românii în situaţii vulnerabile.
„Suntem ţara din UE cu cel mai mare risc de sărăcie în rândul muncitorilor”, a mai afirmat ministrul, pentru a ilustra că românii sunt săraci, deşi muncesc.
Reamintim că liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri într-un interviu acordat G4Media că va propune un vot intern în PSD pentru ca partidul să decidă dacă vrea să rămână în coaliţie cu Ilie Bolojan premier sau dacă vrea alt premier de la PNL. Social-democraţii vor fi întrebaţi şi dacă vor să rămână în coaliţie cu USR sau fără USR. Practic, PSD va decide dacă aruncă în aer acordul din coaliţie pe care l-au agreat acum doar 8 luni.