Ministrul de Interne britanic atacă aplicaţiile de criptare a mesajelor
alte articole
Ministrul britanic de Interne, Amber Rudd a declarat că este “complet inacceptabil” ca serviciile de mesagerie cu tehnologie de criptate să furnizeze “un loc secret unde teroriştii să comunice” între ei.
“Înainte erau deschise plicurile cu aburi sau erau pur şi simplu ascultate telefoanele când se dorea să se afle ce făceau oamenii – în mod legal, prin mandate”, a declarat Amber Rudd, duminică în emisiunea Andrew Marr Show de la BBC.
Dar, în prezent, trebuie să ne asigurăm că serviciile noastre de informaţii au abilitatea de a pătrunde în programe precum WhatsApp, care este criptat, a mai precizat Rudd.
“Nu spunem să deschidă totul; nu dorim să pătrundem în cloud, nu dorim să facem tot felul de lucruri ca acesta. Dar dorim ca [serviciile de mesagerie] să recunoască faptul că au o responsabilitate în ceea ce priveşte colaborarea cu guvernul, cu agenţiile legale când există o situaţie de natură teroristă.
“Am face acest lucru prin acorduri analizate cu atenţie şi acoperite din punct de vedere legal”.
Comentariile sale au loc după un atac terorist la Londra în care au fost ucise 5 persoane şi rănite alte câteva zeci. Mass media locală a susţinut că atacatorul, Khalid Massod, a fost activ pe whatsapp cu doar câteva minute înainte să intre în plin în pietoni pe Westminster Bridge.
Ziarul britanic The Daily Telegraph a publicat duminică un comentariu separat al lui Rudd, care a făcut apel la companiile ce deţin reţele sociale să ajute în lupta împotriva grupurilor teroriste.
“Avem nevoie de ajutorul companiilor specializate în mass media socială, precum Google, Twitter, Facebook. Şi cele mai mici, de asemenea: platforme precum Telegram, Wordpress şi Juspaste.it”, a scris Rudd.
“Este necesar că ele să fie mai proactive şi să aibă un rol important în abordarea abuzului terorist din platformele lor. Dorim ca ele să dezvolte noi soluţii tehnologice, să creeze un forum la nivelul industriei pentru a aborda ameninţarea globală”.
Rudd a mai scris că se va întâlni în această săptămână cu liderii ai comunităţii hi-tech pentru a discuta opţiunile.