Ministrul de finanţe: Noua taxă de clawback intră în vigoare de la 1 octombrie, cu un nivel de circa 20%

Sedinţă de guvern (Epoch Times România)
Epoch Times România
23.08.2012

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi, o ordonanţă prin care se reglementează modul de funcţionare şi de aplicare a taxei de clawback, a anunţat Florin Georgescu, precizând că taxa va intra în vigoare de la 1 octombrie 2012, însă cu un cuantum diminuat de la 30% „undeva la 20%”.

„Astăzi s-a aprobat şi o ordonanţă cu conţinut de măsuri financiare generale, un punct al acestei ordonanţe fiind referitor la mult-discutata taxă de claw-back, care se aplică în zona sectorului medical. Practic se reglementează modul de funcţionare, modul de stabilire, modul de plată, regularizările şi aducerea la zi a acestor decontări dintre agenţii economici care comercialzează medicamente, spitale, farmacii, Casa de Sănătate ş.a.m.d.”, a explicat Georgescu.

El a precizat că noua formulă a taxei de clawback va intra în vigoare de la 1 octombrie 2012. Cu privire la cuantumul acestei taxe, ministrul de finanţe a fost evaziv, precizând „am rezolvat problema într-o manieră rezonabilă pentru toate părţile”. La insistenţele jurnaliştilor, el a arătat că „taxa e undeva în jos revizuită, de la 30% undeva la 20%”.

Ministrul de finaţe a mai arătat că noile reglementări „vor permite fluidizarea aprovizionării cu medicamente a unităţilor sanitare, ca şi efectuarea de decontări în mod ritmic către agenţii economici furnizori de medicamente, producători sau comercianţi”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor