Ministrul Cristian Diaconescu reiterează interesul României pentru Smart Defense

Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
26.03.2012

Cristian Diaconescu, ministrul român de Externe, a avut luni o întâlnire cu preşedintele Adunării Parlamentare a NATO, Karl A. Lamers, în cadrul căreia a reiterat interesul României pentru conceptul Smart Defense.

Potrivit MAE, discuţia dintre cei doi oficiali s-a realizat în contextul pregătirilor pentru Summit-ul NATO de la Chicago, care se va desfăşura în perioada 20-21 mai, şi a urmărit trecerea în revistă a temelor de interes în perspectiva reuniunii la nivel înalt. De asemenea, cu acest prilej, a fost abordat şi rolul parlamentelor naţionale din statele aliate în susţinerea obiectivelor Alianţei.

"Ministrul afacerilor externe a prezentat priorităţile României la Summit, accentuând asupra declarării capabilităţii operaţionale interimare a sistemului de apărare antirachetă al NATO, convenirea strategiei aliate pentru Afganistan, după încheierea perioadei de tranziţie (2014), continuarea dezvoltării parteneriatelor NATO şi a politicii uşilor deschise, în special în ceea ce priveşte vecinătatea Alianţei. A reiterat interesul României pentru conceptul Smart Defense, exprimând speranţa că, la Chicago, aliaţii vor putea conveni asupra mai multor proiecte concrete menite să susţină misiunile şi activitatea NATO", se arată în comunicatul MAE remis AGERPRES.

Ministrul de externe s-a referit şi la implicarea Alianţei în stabilizarea Balcanilor de Vest, precum şi la cooperarea privind securitatea în zona Mării Negre.

De asemenea, cei doi demnitari au abordat în discuţii şi evoluţiile legate de primăvara arabă.

Ministrul Diaconescu şi-a exprimat speranţa că Summit-ul NATO va adopta decizii importante pentru adaptarea Alianţei la noul context internaţional de securitate şi a făcut trimitere la angajamentul României de a contribui la îndeplinirea sarcinilor Alianţei ca factor esenţial al securităţii europene.

Adunarea Parlamentară NATO (APNATO) este o organizaţie inter-parlamentară consultativă a NATO, reprezentând legătura esenţială între NATO şi parlamentele statelor membre. De la înfiinţarea sa, în 1955, şi până în prezent, APNATO şi-a extins mandatul contribuind la consolidarea relaţiei transatlantice şi dezvoltarea democraţiei parlamentare în spaţiul euro-atlantic prin integrarea parlamentarilor din statele partenere în activitatea sa.

Cea de-a 57-a sesiune a Adunării Parlamentare a NATO a fost găzduită de Parlamentul României, în perioada 7-10 octombrie 2011, iar următoarea sesiune APNATO va fi organizată la Talinn, în Estonia, imediat după Summit-ul de la Chicago, în intervalul 25-28 mai.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor