Ministrul britanic pentru Comert si Investiţii a vizitat sediul Vodafone România

(BEN STANSALL / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
15.03.2012

Ministrul britanic pentru Comerţ şi Investiţii, Lord Green, aflat în prima sa vizită în România, a avut miercuri o întâlnire cu Inaki Berroeta, CEO Vodafone România, alături de Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris.

Lord Green a dorit să viziteze sediul central al Vodafone şi să cunoască angajaţii companiei.

“Sunt încântat că primul moment al programului meu este dedicat companiei Vodafone, cea mai importanta investiţie britanică din România. Sunt impresionat de angajamentul Vodafone de a investi pe termen lung pe această piaţă şi, de asemenea, de tinereţea şi dinamismul echipei alături de care am petrecut astazi aproape o ora. Printre avantajele României se numără forţa sa de muncă foarte bine calificată şi poziţia sa geostrategică privilegiată; alaturi de un mediu de afaceri previzibil şi transparent, ele sunt argumente importante pentru investitorii străini, britanici şi nu numai”, a declarat Lord Green, la finalul vizitei.

Vodafone este cea mai mare investiţie britanica din România, cu o suma totala de 2.8 miliarde euro investită pe parcursul ultimilor 15 ani.

“Suntem una dintre companiile care, în ultimii 15 ani, a investit continuu în România, atât în dezvoltarea unei reţele de comunicaţii performante, cât şi în pregatirea continuă a oamenilor şi în programele sociale, prin Fundaţia Vodafone România. De asemenea, suntem unul dintre angajatorii de top din România şi un contribuabil important al statului român. Numai în ultimii 5 ani, Vodafone şi angajaţii săi au plătit către bugetul statului o suma totală de 1.2 miliarde de euro, constând în impozite pe profit şi salarii, asigurări sociale şi de sănătate, plus taxe de licenţă şi alte taxe de reglementare. Vom continua să producem valoare şi să oferim cele mai bune servicii şi în acelaşi timp ne aşteptăm ca statul român să încurajeze sustenabilitatea acestor investiţii prin asigurarea unui mediu de afaceri sănătos şi predictibil”, a declarat Inaki Berroeta.

Potrivit sumelor înregistrate de Ministerul Finanţelor Publice, în ultimii 5 ani, Vodafone a achitat următoarele taxe şi impozite: 920 de milioane de euro constând în taxe pe profit şi dividende, plus alte taxe locale, 105 milioane de euro pentru licenţe şi alte taxe de reglementare. În plus, angajaţii Vodafone au contribuit cu 135 de milioane de euro constând în impozite pe salarii, asigurări sociale şi de sănătate.

Vodafone Romania, divizie a Vodafone Group Plc, avea 8,327,280 clienţi înregistraţi la 31 decembrie 2011. Vodafone este unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, cu 398 milioane de clienţi în întreaga lume, înregistraţi la 31 decembrie 2011.

Vodafone are divizii în 30 de ţări de pe cinci continente şi peste 40 de reţele partenere în întreaga lume.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor