Ministrul Borbely a sosit la guvern
alte articole
Ministrul Mediului Laszlo Borbely a ajuns joi dimineaţă la guvern, unde este aşteptat şi primul-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu.
Întâlnirea dintre Mihai-Răzvan Ungureanu şi Laszlo Borbely pe tema dosarului ministrului Mediului a fost amânată miercuri seară.
Premierul şi ministrul Mediului nu s-au mai putut întâlni pentru că Borbely se afla la Cluj-Napoca, de unde a plecat la o oră târzie.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat miercuri după-amiază că a vorbit la telefon cu premierul Ungureanu şi că urmează să se întâlnească cu acesta, dar a subliniat că nu ştie despre ce este vorba în dosarul în care este acuzat. "Am vorbit cu primul-ministru şi sigur o să mă întâlnesc azi sau mâine cu dânsul", a spus Borbely.
El s-a arătat surprins de faptul că a trebuit să afle din presă de dosarul său. "Astăzi am aflat din presă că ar fi un dosar în care sunt acuzat. Şi în iulie, tot la Cluj, v-am spus ceea ce vă spun şi astăzi: o să vă spun mai multe detalii atunci când o să am acces la acest dosar şi când voi şti despre ce e vorba", a afirmat Borbely.
Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu l-a convocat la Palatul Victoria pe ministrul Mediului, Laszlo Borbely, pentru a avea o discuţie de clarificare a situaţiei legate de avizul solicitat de procurori Camerei Deputaţilor privind încuviinţarea urmăririi penale a ministrului, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
Miercuri, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, i-a solicitat ministrului Justiţiei declanşarea procedurilor pentru obţinerea avizului din partea Camerei Deputaţilor, necesar declanşării urmăririi penale faţă de ministrul Mediului, Laszlo Borbely, deputat UDMR. Solicitarea vine după ce procurorii DNA au sesizat procurorul general pentru a cere Parlamentului declanşarea procedurilor de obţinere a avizului necesar urmării penale faţă de Laszlo Borbely, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi infracţiunea de fals în declaraţiile de avere.