Ministrul Apărării: Nu au existat discuţii despre un transfer al focoaselor nucleare ale SUA din Turcia
alte articole
Nu au existat niciun fel de discuţii referitoare la un eventual transfer în România al focoaselor nucleare ale Statelor Unite staţionate în Turcia, a declarat joi ministrul Apărării, Mihnea Motoc.
"Ce vă pot spune este că nu au existat niciun fel de discuţii nici la nivel politic, nici la nivel specializat în acest sens. Nu există niciun fel de gândire, de planuri în această direcţie. Deci categoric nu putem vorbi reacţionând la această informaţie decât că este o speculaţie", a declarat ministrul, citat de Agerpres.
Ministrul Apărării a făcut trimitere şi la poziţia oficială exprimată de Ministerul de Externe pe acest subiect, care este una de dezminţire categorică.
Două surse independente au declarat pentru euractiv.com că SUA a început să-şi transfere armele nucleare din Turcia în România, pe fondul înrăutăţirii relaţiilor dintre Washington şi Ankara. Detalii aici.