Ministrul afacerilor europene(MAE) Leonard Orban efectuează o vizită în Bulgaria

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban. (www.gov.ro)
Epoch Times România
02.07.2012

Ministrul afacerilor europene Leonard Orban efectuează, luni, o vizită la Sofia la invitaţia ministrului bulgar pentru managementul fondurilor europene Tomislav Doncev.

Potrivit unui comunicat, delegaţia condusă de ministrul Orban va avea discuţii care vor aborda opinii referitoare la experienţele celor două ţări în procesul de absorbţie a fondurilor europene. Un alt subiect important va fi viitorul politicii de coeziune în perioada următorului exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, 2014-2020.

Agenda vizitei cuprinde întrevederi cu ministrul bulgar pentru managementul fondurilor europene, Tomislav Doncev, cu ministrul transporturilor, tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Ivailo Moskovski, cu ministrul dezvoltării regionale şi a lucrărilor publice, Liliana Pavlova, cu ministrul mediului şi apelor, Nona Karadzhova şi cu ministrul economiei, energiei şi turismului, Delian Delian Dobrev.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor