Leonard Orban: Pe termen lung trebuie să ne îndreptăm către crearea unei uniuni politice pe teritoriul UE
Crearea unei uniuni politice sau a unei construcţii de tip federal pe teritoriul Uniunii Europene reprezintă obiectivul principal către care trebuie să ne îndreptăm pe termen lung, având în vedere situaţia economică cu care se confruntă în prezent statele europene, a declarat luni, Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene, în cadrul dezbaterii cu titlul "România şi semestrul european", organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.
"La ora actuală există o singură alternativă, respectiv dezintegrarea zonei euro şi a Uniunii Europene. Tocmai de aceea, trebuie să se acţioneze în sensul creării pe termen lung a unei uniuni politice sau a unei construcţii de tip federal pe teritoriul UE. În cadrul reuniunii Consiliului European care va avea loc pe 28 şi 29 iunie a.c. vor fi luate decizii importante pe mai multe paliere, printre care se numără agenda de măsuri privind creşterea economică, dar şi o primă viziune referitoare la ceea ce se poate întâmpla pe termen lung cu viitorul zonei euro şi a Uniunii Europene în ansamblul ei", a afirmat Leonard Orban.
Potrivit acestuia, au fost luate deja măsuri de consolidare fiscală care se regăsesc în Tratatul Fiscal, dar şi în alte documente elaborate în procesul de guvernanţă economică.
"Decidenţii europeni au o misiune dificilă în identificarea celor mai potrivite instrumente menite să sprijine procesul de consolidare economică. Noi nu trebuie însă să avem aşteptări foarte mari , deoarece şi marja de acţiune a decidenţilor europeni e limitată. Ceea ce contează cel mai mult la ora actuală este conţinutul măsurilor ce vor fi adoptate în cadrul Consiliului European care va avea loc la sfârşitul lunii iunie", a precizat Orban.