Ministerul Sănătăţii: Persoanele în etate să aibă acces la servicii medicale de calitate

(photos.com)
Tatiana Chiriac
11.04.2012

”Îmbătrânirea activă: sănătatea adaugă viaţă anilor” - acesta este sloganul Zilei Mondiale a Sănătăţii în 2012. Drept scop, Ministerul Sănătăţii urmează să întreprindă un şir de acţiuni pentru a spori speranţa de viaţă a bătrânilor. Despre aceasta a vorbit ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi în cadrul conferinţei de presă din 10 aprilie.

Pentru anul 2012, Ministerul Sănătăţii urmează să deschidă mai multe secţii de geriatrie în cadrul instituţiilor medicale, astfel că persoanele în etate să aibă acces la servicii medicale calitative. De asemenea, autorităţile îşi propun să mărească speranţa de viaţă a moldovenilor, care la momentul actual este 69 de ani. Ministrul a promis că, până în 2016, în spitalele din ţară va fi mărit numărul secţiilor pentru îngrijirea vârstnicilor. Totodată, vor fi pregătiţi specialişti, care vor activa în aceste secţii de geriatrie.

Potrivit unui studiu, Moldova ocupă locul 14 în lume după gradul de îmbătrânire. În prezent, peste 70 la sută dintre bătrânii din ţara noastră mor din cauza bolilor cardiovasculare. Pe locul doi este cancerul, iar pe trei se situează maladiile aparatului digestiv. În R. Moldova sunt circa 500 mii de persoane cu vârsta de peste 65 ani.

„Persoanele în vârstă care sunt fără dizabilităţi trăiesc în mediu până la 65 de ani. Noi ne propunem să sporim nivelul de viaţă în Republica Moldova. Ne-am propus drept scop să intervenim cu schimbări în 5 sectoare. Printre acestea se numără reducerea mortalităţii în rândul persoanele în etate, promovarea vaccinării pentru persoanele cu vârstă înaintată, asigurarea regimului autonom de viaţă. De asemenea, vom acorda o deosebită atenţie bolilor netransmisibile, provocate de alcool şi tutun. Sperăm ca planul de acţiuni să fie adoptat de către Guvern”, a declarat reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Jarno Habicht.

Amintim că din anul 1950, în întreaga lume, pe 7 aprilie este marcată Ziua Mondială a Sănătăţii. Scopul acestei Zile este atenţionarea opiniei publice asupra uneia din problemele prioritare de sănătate. În acest an, Ziua Mondială a Sănătăţii coincide cu marcarea anului 2012, ca fiind Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor