Ministerul de Finanţe vrea să atragă 3,55 miliarde lei prin titluri de stat în noiembrie

(photos.com)
Epoch Times România
01.11.2012

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să atragă 3,55 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat în luna noiembrie, în vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice, potrivit datelor ministerului.

Astfel, ministerul va organiza două licitaţii pentru certificate de trezorerie cu discont în noiembrie, ambele cu maturitate la un an, cu o valoare programată de 800 milioane lei.

De asemenea, Finanţele vor redeschide şase emisiuni de obligaţiuni de stat de tip benchmark, două cu maturitate la 2 ani, două la 3ani, una la 5 ani şi una la 15 ani. Obligaţiunile la 2 ani au o valoare programată de 500 milioane lei, cele la 3 ani de 300 milioane lei, cea de 5 ani de 250 milioane lei, iar cea de 15 ani de 100 milioane lei.

Ministerul Finanţelor a împrumutat în acest an peste 46 miliarde lei de pe piaţa locală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor