Mihai Răzvan Ungureanu confirmă că vrea să fie urmaşul lui Băsescu

Miting de protest organizat în Piaţa Revoluţiei, de PDL (Epoch Times România)
Bogdan Costea
14.07.2012

Mihai Răzvan Ungureanu a confirmat faptul că se gândeşte ca în 2014 – sau când vor fi organizate alegerile prezidenţiale – să candideze pentru a deveni succesorul lui Traian Băsescu în fruntea statului. Aflat la Cluj pentru a lansa Iniţiativa Civică de Centru Dreapta (ICCD) şi pentru a participa la mitingul la care va lua parte şi Traian Băsescu, şi prezent într-o emisiune la a postului de televiziune Transilvania Live, fostul premier a lăsat să se înţeleagă că va intra în cursa pentru şefia statului. Întrebat de prezentator dacă va candida la Preşedinţia României, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat în momentul de faţă mă gândesc la ziua de 29 iulie, după aceea vom vedea. Dar 2014 s-ar putea să mă prindă acolo

Cu câteva zile în urmă, la un miting al PDL la care a participat şi Mihai Răzvan Ungureanu, europaralmentarul Traian Radu Ungureanu a spus că printre cei aflaţi pe scenă se află şi viitorul preşedinte al ţării. La final, întrebat de ziarişti dacă el este cel la care s-a referit europarlamentarul, fostul premier a răspuns: "Eram mulţi acolo, nu? Cineva trebuie să fie".

Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta a fost fondată de Mihai Răzvan Ungureanu, căruia i s-au alăturat Cristian Preda, Monica Macovei şi Ioan Stanomir. Iniţiatorii, cu toţii persoane foarte apropiate de preşedintele Traian Băsescu, îşi doresc să îi adune în jurul lor pe cei care vor să participe civic la viaţa politică. Scopul fostului premier este de a transforma asociaţia într-un partid, care să devină actor politic important al ideologiei de centru-dreapta. "Este limpede că în momentul în care prin voinţa membrilor se va ajunge la recunoaşterea mişcării ca posibilă construcţie partinică se va transforma în partid", spune Mihai Răzvan Ungureanu.

În momentul de faţă mă gândesc la ziua de 29 iulie, după aceea vom vedea. Dar 2014 s-ar putea să mă prindă acolo.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor