Metroul va trece în subordinea Primăriei Capitalei

Metrorex va trece în subordinea Primăriei Capitalei, după ce până acum a ţinut de Ministerul Transporturilor, a anunţat premierul Victor Ponta.
Metrou pictat cu grafitti (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
05.09.2012

Metrorex va trece în subordinea Primăriei Capitalei, după ce până acum a ţinut de Ministerul Transporturilor, a anunţat premierul Victor Ponta. Decizia va fi aprobată ulterior de Guvern care va decide şi începerea procedurilor de privatizare la CFR Marfă şi va introduce management privat la Tarom.

"În Guvern o să adoptăm în perioada imediat următoare câteva măsuri pe care demult trebuia să le adoptăm. Prima dintre ele ar fi trecerea metroului la Primăria Municipiului Bucureşti, pentru că trebuie continuate investiţiile. S-a vorbit destul de mult de tronsonul spre Drumul Taberei şi ăla trebuie continuat, dar trebuie nu să spunem noi de la minister, pe tot felul de interese obscure, cum săpăm în şapte direcţii metrou şi de fapt nu terminăm nicăieri. Trebuie Primăria Generală, cu sprijin de la Guvern şi cu propriile forţe, pe baza mandatului pe care îl au de la cetăţeni, să continue prioritizarea. Întâi fac linia spre Drumul Taberei şi, după aceea, cea spre Pantelimon. Săpăm în şapte locuri de şapte ani şi o să terminăm în 70 de ani", a afirmat Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor