Metrorex a primit cinci oferte pentru extensia reţelei pe tronsonul Parc Bazilescu – Străuleşti
Metrorex a primit cinci oferte în cadrul licitaţiei deschise organizată în vederea atribuiriicontractului de execuţie a lucrărilor pentru extensia reţelei de metrou pe tronsonul Parc Bazilescu – Străuleşti, a cărui valoare este estimată la 953,5 milioan lei.
Astfel, au trimis oferte companiile Hochtief şi FCC Construccion şi asocierile Aktor-Euroconstruct-Arkada, Max Boegl România-Max Boegl-Delta şi Somet-Astaldi-Tiab-Uti&Facility
Contractul vizează lucrări de construcţii tunel, galerie, staţii, depou, terminal multimodal şi instalaţiile aferente în vederea punerii în funcţiune Magistralei 4, cu două noi staţii.
Lucrările cuprind structură tunel (1,3 km cale dublă), structura aferentă celor două staţii (Laminorului şi Lac Străuleşti), depou de metrou, terminal multimodal şi Park & Ride precum şi principalele dotări cu instalaţiile şi echipamentele necesare pentru punerea în funcţiune a obiectivului.
De asemenea, s-a prevăzut amenajarea terenurilor la suprafaţă prin realizarea unui nod intermodal în zona Lac Străuleşti, respectiv parcare şi autogară (Park & Ride Străuleşti) pentru călătorii din zona periurbană de nord vest a Capitalei.
Valoarea estimată a contractului este de 953.500.000 lei, finanţarea urmând a fi asigurată din alocaţie de la bugetul de stat.
Lucrările vor fi finalizate într-o perioadă de 42 luni.