Merkel şi Tusk vor adoptarea bugetului european până la sfârşitul lunii iunie

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. (THIERRY CHARLIER/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
07.03.2013

Bugetul european ar trebui adoptat până la sfârşitul lunii iunie, sub preşedinţia irlandeză a UE, au declarat miercuri la Varşovia cancelarul german Angela Merkel şi primul ministru polonez Donald Tusk, la un summit cu preşedintele francez şi primii miniştri ceh, slovac şi ungar.

"Noi suntem de acord că în cadrul bugetar pe care l-am prezentat, Consiliul European ar trebui să fie baza pentru o discuţie pozitivă în Parlamentul European... Sperăm de asemenea şi dorim ca acest acord să fie încă adoptat sub preşedinţia irlandeză", a declarat Angela Merkel într-o conferinţă de presă comună.

"Ne bazăm pe faptul că o dezbatere constructivă în Parlamentul European va permite adoptarea acestui buget, probabil cu modificări, înainte de încheierea preşedinţiei irlandeze", a declarat la rândul său primul ministru polonez.

"Cadrul financiar pentru următorii şapte ani ar trebui să poată fi adoptat la dezbaterea cu Parlamentul European", şi-a exprimat la rândul său dorinţa preşedintele francez François Hollande.
Liderii celor şase ţări s-au întâlnit miercuri la Varşovia pentru a discuta despre apărarea europeană pe care doresc să o îmbunătăţească, precum şi despre situaţia economică din UE .

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor