Membru al Consiliului Federaţiei Ruse găsit mort în St. Petersburg
alte articole
Vadim Tiulpanov a murit marţi în Sankt Petersburg şi, conform rezultatelor preliminare, acesta a alunecat şi a căzut într-un centru de fitness, lovindu-se la cap.
Oficialul era deja neînsufleţit când au sosit ajutoarele.
Tiulpanov, în vârstă de 52 de ani, a fost preşedintele Adunării Legislative din St. Petersburg în perioada 2003-2011. Apoi, el a reprezentat conducerea oraşului în Consiliul Federaţiei ruse, camera superioară a Parlamentului rus.
În 2014, acesta a devenit reprezentantul Consiliului Federaţiei ruse pentru regiunea autonomă Nenets.
Începând cu 2015, el a condus comisia temporară de control statal însărcinată cu pregătirile pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 2018 şi a fost membru al consiliului de stat organizator în cadrul aceluiaşi eveniment.
Decesul lui Tiulpanov are loc la scurt timp după ce un oficial de top al agenţiei spaţiale ruse a fost descoperit mort, la jumătatea lunii martie.
În ultimele câteva luni numeroşi ruşi au format un şir suspect de morţi, care a atras atenţia jurnaliştilor. Unii dintre ei au fost împuşcaţi, iar alţii au murit din cauze necunoscute. Unele decese au fost etichetate ca “atac de cord” sau o “boală de scurtă durată”. Pentru altele, cauzele oficiale ale morţii nici măcar nu au fost publicate.
Astfel, în 19 decembrie 2016, ambasadorul rus în Turcia, Andrei Karlov, a fost asasinat de un ofiţer de poliţie la o expoziţie de fotografii în Ankara. În aceeaşi zi, diplomatul rus Peter Polşikov a fost împuşcat mortal în apartamentul său din Moscova. Pistolul a fost găsit sub chiuveta băii din apartament (cam departe de cadavru), dar circumstanţele morţii sale sunt încă neelucidate. Polşikov a fost înalt oficial în departamentul latino-american al Ministerului rus de Externe.
Într-un alt caz, de mare profil, ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, a murit recent la New York, fiind transportat de urgenţă la spital din biroul său din cadrul Misiunii ruse la ONU. Rapoartele iniţiale au susţinut că Ciurkin a suferit un atac de acord, iar medicii legişti încă mai investighează decesul, conform CBS.
În septembrie 2016, şoferul oficial al preşedintelui rus Vladimir Putin a fost ucis într-un accident rutier bizar, în timp ce acesta conducea BMW-ul oficial prezidenţial. Imaginile CCTV înregistrate pe Bulevardul Kutuzovski, în Moscova, arată cum un automobil Mercedes se ciocneşte frontal de BMW. Medicii sosiţi la locul accidentului au declarat că şoferul preşedintelui a fost ucis pe loc, în timp ce şoferul Mercedesului, care călătorea singur, a fost dus de urgenţă la spital în stare critică.