Medicii au decis că Iulia Timoşenko mai rămâne cel puţin o lună în spital
alte articole
Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko va mai rămâne internată în Spitalul Căilor Ferate din Harkov cel puţin încă o lună, a anunţat, marţi, şeful comisiei medicale comune, adjunctul ministrului ucrainean al sănătăţii, Raisa Moiseenko, relatează unian.net.
Raisa Moiseenko a precizat că este ”necesar ca pacienta (n. r. - Iulia Timoşenko) să mai rămână sub supravegherea medicilor ucraineni şi germani”.
Adjunctul ministrului sănătăţii a mai spus că aceasta este o decizie comună a medicilor ucraineni şi germani, care a fost luată ţinându-se cont şi de cererea lui Timoşenko.
Durata estimată de spitalizare va fi prelungită cu o lună. Este însă posibil ca aceasta să mai fie prelungită ulterior, în funcţie de eficacitatea procedurilor de refacere.
Iulia Timoşenko a fost condamnată, la 11 noiembrie 2011, la şapte ani de închisoare, pentru abuz de putere.
La 9 mai, fostul premier, care suferă de hernie de disc, a fost internat la Spitalul Căilor Ferate din Harkov.