Mărturia unui pacient Covid: "Nişte gheare reci au început să mă sugrume, să-mi taie respiraţia. Am fost sigur că nu scap"

Radu Rosian
Radu Rosian (Facebook)

Radu Rosian, fost consilier local în Cugir şi actualmente inginer şef la Parcul Industrial Cugir, a relatat pe pagina sa de Facebook cele 38 de zile de luptă cu Covidul, având de înfruntat atât simptome dure ale bolii provocate de coronavirus cât şi condiţiile “infernale” existente în compartimentul de boli infecţioase al spitalului local în care a fost internat iniţial.

Ulterior, povesteşte bărbatul, a fost transferat la secţia ATI a Spitalului Judeţean Alba, subliniind că diferenţa dintre această unitate spitalicească şi cea din Cugir este de “nedescris”.

“Şi-au început ! Nişte gheare reci au început să mă sugrume. Să-mi taie respiraţia. Am fost sigur că nu scap. […] Eram nedormit de 72 de ore. Nemâncat şi nebăut de 48 de ore. Avem un organism care luptă cu limita, fără să ne dăm seama de unde atâta putere”, a precizat Rosian, descriind unul dintre episoadele luptei sale cu Covidul.

De asemenea, bărbatul a susţinut că nu mai are niciun “milimetru de piele neînţepat pe mâini” ca urmare a zecilor sau sutelor de injecţii şi analize zilnice de sânge.

“Nici nu mai ştiu. Sunt vânăt peste tot. După astea trei săptămâni am rămas cu un pic de carne pe mâini şi picioruşe sub pielea fleşcăită. Faţa căzută. Pielea uscată de la lipsa soarelui. Mintea zdruncinată de la singurătate”, a adăugat pacientul.

Totodată, Rosian le recomandă românilor să aibă grijă de sănătatea lor, să mănânce sănătos, să facă zilnic exerciţii fizice şi să se ferească de răceli, precizând că, deşi 90% dintre cei infectaţi cu coronavirus scapă uşor, mai sunt cei 10% care trec prin momente crunte sau sunt puşi la pământ.

Redăm integral mesajul postat de Radu Rosian:

După 38 de zile infernale ! Sunt cei care nu cred în Covid ! F bine , au dreptate , n-ai cum să-i lămureşti ! Sunt cei care cred că Covidul este o mică răceala ! F bine , au dreptate , 90% aşa scapă ! Suflă nasul de două ori şi după 14 zile sunt negativi ! Dar sunt şi 10% , pe care Covidul îi prinde cu sistemul imunitar praf ( pneumonie , diabet , hipertensiune , alte boli mai grave ) . Pe ăştia ne pune la pământ ! Virusul ne ia organele şi ni le toacă ! Sunt pozitiv din 10 Octombrie şi m-am negativat în 18 Noiembrie . 38 zile lungi , grele , uneori infernale .

După o săptămână de tratament la Cugir în care am tratat pneumonia şi am luat antivirale , am cerut să plec acasă în izolare deşi eram pozitiv . Am citit eu peste tot că în 14 zile , virusul trece . Am avut într-un fel dreptate să cer să plec fiindcă la infecţioase la Cugir , condiţiile sunt absolut infernale . Saloane şi băi mizerabile ( mă refer la dotare şi stare , nu la curăţenie ) paturi care erau atât de incomode încât parcă seara îţi ziceau : hai să-ţi bătucesc un pic carnea pe tine musiu !

Am aflat că între timp au mutat infecţioasele în partea renovată a spitalului . Bravo lor !

Nu pot să zic nimic rău de Florin Arion sau doctoriţa Medrea Oana . Au făcut pentru mine maximul posibil în condiţiile date . Teste , radiografii , CT , tratament !

Acasă am stat trei zile în izolare , în a 4-a am făcut febră şi în a 5-a dimineaţa - 24 Octombrie - n-am mai putut să respir . Am dat tel la 112 şi a venit salvarea cu oxigen şi m-a dus la spital la Cugir. Şi de acolo la UPU Spital Judeţean Alba . Diferenţa între Spitalul Judeţean şi cel din Cugir este de nedescris . La UPU este ca într-o hală de producţie . Dotare serioasă . Tot personalul se mişcă ca pe spargă . Profesionalism . Asta a fost impresia mea .

A aflat Ion Dumitrel de starea mea şi a vorbit la terapie intensivă . Acest OM , a vorbit zilnic cu doctorii , s-a interesat să am tratamentul cel mai bun , mi-a scris zilnic mesaje de încurajare . Fără el , eram pa ! Împreună cu Haţegan Marius şi Alexandru Peres , mi-au arătat ce înseamnă prieteni . Vechi , adevăraţi .

În 24 Octombrie la ora 18 eram într-un salon la izolare , în transfer de la UPU spre ATI . La ora 19:30 trebuia să vină să mă ducă să mă lege la oxigen la ATI şi să încep tratamentul cu antibiotice şi antivirale .

Şi-au început ! Nişte gheare reci au început să mă sugrume . Să-mi taie respiraţia . Am fost sigur că nu scap . Dar primisem un mesaj de la copil că se gândeşte la mine şi-i este frică pt mine . În ora aia în care ghearele mă strângeau nemilos de gât am repetat într-una ; Flavius , Flavius , Flavius . Aproape până la inconştienţă ! Şi-am reuşit să rezist până m-au legat la aparatul de oxigen , cu masca pe toată faţa ! Asta a fost salvarea mea . Eram nedormit de 72 de ore . Nemâncat şi nebăut de 48 de ore. Avem un organism care luptă cu limita , fără să ne dăm seama de unde atâta putere . Mi-a spus fina mea dr Ramona Gheorghe că de fapt au urmat 36 de ore critice . Pe muchie . Ramona a fost împreună cu Ion Dumitrel una dintre cei care au vegheat asupra mea . Au urmat aproape trei săptămâni de ATI . Cu zile lungi în care stăteam şi 15 ore pe zi în perfuzii . Şi mă uitam , pic , pic , pic. Picura şi nu se mai termina . Şi urma alt tub şi alt tub . Câte 6-7 pe zi .

Nu mai am milimetru de piele neînţepat pe mâini . Injecţii , branule , analize zilnice de sânge . Zeci sau sute de Injecţii . Nici nu mai ştiu . Sunt vânăt peste tot . După astea trei săptămâni am rămas cu un pic de carne pe mâini şi picioruşe sub pielea fleşcăită . Faţa căzută . Pielea uscată de la lipsa soarelui . Mintea zdruncinată de la singurătate . Singur 24 de ore . Înmulţit cu atâtea zile . Noroc că există şi oameni care mi-au scris mesaje zilnic . S-au interesat cum mă simt . La un moment dat îmi doream să mă lase în pace fiindcă mă întrebau toţi : nu eşti mai bine ? Când ieşi ? Şi nu eram . Nu ştiam când scap ! Eram singurul căruia testele îi ieşeau pozitive . Pe oamenii ăştia îi ţin minte . Pe toţi . Pe restul : i-am şters din memorie . Sunt unii pe care i-am crezut prieteni/ prietene, dar nu mi-au dat un mesaj de îmbărbătare . Aşa suntem toţi . Prieteni de suprafaţă . Pe interese . Şi câţiva adevăraţi . Pe ăia o să-i păstrez în memorie .

Astăzi o să mă mute într-o secţie civilă a spitalului judeţean . Nu m-am recuperat cu oxigenul . Încă am nevoie de mască . De aia mică . Uşoară . Şi trebuie să continui tratamentul pentru rinichi . Dar parca altfel sună : a fost transferat de la ATI .

Asta este mica poveste a unui om care s-a convins de existenţa Covidului . De perfidia acestui virus care caută orice organ mai puţin sănătos pe care să-l atace . Mâncaţi sănătos . Faceţi exerciţii fizice cât mai puteţi . Feriţi-vă de răceli . Dacă veţi lua virusul să puteţi lupta mai bine decât am luptat eu ! Aştept cu încredere . Cu optimism săptămâna ce urmează . Pot fi şi săptămâni . Vreau să plec recuperat !