Mark Gitenstein: SUA şi UE trebuie să continue să ofere sprijin celor din România care susţin statul de drept şi iniţiativele anticorupţie
alte articole
Într-o scrisoare trimisă de Mark Gitenstein, fostul ambasador al SUA la Bucureşti către noul secretar de stat John Kerry, oficialul american îi recomandă acestuia să aibă în vedere continuarea sprijinului pentru aceia din România care susţin statul de drept şi iniţiativele anticorupţie, notează gândul.info.
Totodată, Gitenstein afirma că foro ajutorul Statelor Unite şi al Uniunii Europene (UE) România nu va putea continua reformele juridice.
"Nu mai puţin importante decât priorităţile strategice şi militare este continuarea sprijinului pentru aceia din România care susţin statul de drept şi iniţiativele anticorupţie", precizează fostul ambasador al SUA la Bucureşti, într-un articol postat pe un blog al ambasadorilor americani şi adresat noului secretar de stat de la Washington, John Kerry.
Mark Gitenstein scrie că, dincolo de faptul că ultimele rapoarte ale Comisiei Europene (CE) şi ale Comisiei de la Veneţia care au criticat evoluţiile din 2012, lecţia reală după criza de anul trecut este că "reformele privind activitatea instanţelor, a procurorilor şi poliţiei au început să funcţioneze".
"Dacă nu ar fi fost implementate reformele fundamentale cerute de UE prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), nu ar fi fost instituţiile legale care să poată rezista puternicelor forţe politice care au fost concentrate asupra lor", explică Gitenstein, care menţionează că în final este meritul primului ministru Victor Ponta că el şi sistemul din România au respectat hotărârile Curţii Constituţionale (CC) şi "statul de drept a fost menţinut".
Cu toate acestea fostul ambasador al Americii la Bucureşti consideră că România mai are "multe lucruri importante de făcut".
"Dar mai sunt încă multe lucruri importante de făcut. Într-adevăr, fără sprijinul susţinut al SUA, UE şi FMI, nu este deloc sigur că aceste reforme vor fi continuate. Ar trebuie să fie punctul principal al relaţiei noastre bilaterale îndeplinirea obiectivelor fixate în ultimul raport MCV şi în acordul de coabitare între premier şi preşedinte. Primul şi cel mai important dintre acestea este numirea unor persoane cu credibilitate, competenţă şi experienţă în funcţiile de procuror general şi procuror şef al DNA", susţine Mark Gitenstein.
Oficialul american a mai precizat că această iniţiativă este importantă nu numai pentru faptul că şi-o doreşte SUA şi UE, ci şi pentru că este "singura garanţie că statul de drept, democraţia şi piaţa liberă vor supravieţui în România".
Fostul ambasador al SUA la Bucureşti a mai adăugat că America îşi doresc un aliat de încredere şi stabil, cu instituţii solide şi independente, care servesc în primul rând românilor, şi ulterior americanilor.
"Aceste instituţii sunt baza esenţială pentru o piaţă liberă care să ridice nivelul de trai al fiecărui bărbat, femeie şi copil din România. Ele protejează şi drepturile minorităţile etnice cum ar fi cea romă care încă suferă de o discriminare făţişă şi minorităţile religioase cum ar fi greco-catolicii care de două decenii au reuşit prea puţin în obţinerea înapoi a proprietăţilor lor bisericeşti", subliniază Gitenstein.
În plus, diplomatul american a precizat că românii sunt "pro-americani entuziaşti" şi că în ciuda dificultăţilor politice din vara anului trecut, dincolo de poziţia fermă a SUA cu privire la statul de drept, sondajele efectuate de ambasada Americii de la Bucureşti au arătat cu claritate că imaginea SUA a fost întărită de acest efort de apărare a statului de drept, la fel ca şi imaginea Germaniei şi a UE, care au avut poziţii similare.
Prin urmare, Mark Gitenstein îl sfătuieşte pe John Kerry să aibă ca prioritate dorinţa românilor de întărire a acestui parteneriat şi ia în considerare faptul că ar fi un gest foarte important din partea sa să participe el, sau alt înalt oficial SUA, la inaugurarea lucrărilor de la Deveselu din această primăvară sau, imediat după aceea, să efectueze o vizită în România.
Mark Gitenstein argumentează că, din experienţa sa, a constatat că românii nu numai că sunt pro-americani, dar şi împărtăşesc valorile americane, iar ei nu vor doar să meargă în SUA, ci şi să înveţe şi să reîntoarcă în România cu experienţa acumulată. Acesta este şi motivul pentru care, oficialul american este de părere că ar trebui activată legislaţia care ar permite accesul României la programul Visa Waiver, aflată în lucru în Congresul american.
"Secretarul de stat Kerry ar trebui să viziteze România şi nu numai Bucureştiul. El trebuie să meargă la deosebit de frumoşii munţi Carpaţi, în Transilvania istorică şi Delta Dunării, cea mai mare zonă umedă din Europa. După ce secretarul de stat va petrece ceva timp împreună cu românii de rând şi va vedea cu ochii săi cultura acestei ţări, îmi va împărtăşi optimismul cu privire la viitorul României", conchide Mark Gitenstein.