Marile ţări europene încep să se opună recomandărilor venite de la Bruxelles (revista presei spaniole)
alte articole
Marile ţări europene se opun numeroaselor recomandări venite de la Bruxelles în privinţa chestiunilor economice, Mariano Rajoy a numit-o pe vicepremierul Soraya Saenz de Santamaria coordonatoarea politicii economice, iar manifestanţii au fost implicaţi în confruntări violente cu poliţia la Ankara şi Istanbul, potrivit celor mai importante ştiri de pe primele pagini ale cotidienelor spaniole de luni.
Marile ţări europene se opun dictatului de la Bruxelles, scrie cotidianul El Pais, după ce acestea au întors spatele numeroaselor recomandări ale executivului comunitar. Franţa şi Germania se confruntă deschis cu Comisia Europeană, întrucât 'reţetele lui Barroso' nu avansează decât atunci când pieţele fac presiuni, mai notează cotidianul spaniol. Acesta scrie, tot pe prima pagină a ediţiei tipărite de luni, că un val de proteste masive aduce provocări serioase guvernului turc, iar manifestaţii s-au înfruntat cu poliţia, ocupând centrul Istanbulului.
Cotidianul El Mundo anunţă că premierul Mariano Rajoy a numit-o pe adjuncta lui, Soraya Saenz de Santamaría, drept coordonatoare a politicii economice a guvernului, făcând totodată observaţia că nici ministrul finanţelor, Cristóbal Montoro, nici cel al economiei, Luis de Guindos nu sunt vicepremieri pentru afaceri economice. Soraya Sáenz de Santamaría este de acum şi formal vicepreşedinte al Comisiei delegate pentru afaceri economice, după cum mai arată publicaţia spaniolă citată.
Guvernul spaniol reia lupta unei tare sociale care a făcut 23 de victime în 2013, anunţă cotidianul ABC, cu referire la violenţa domestică. Astfel, cei găsiţi vinovaţi pentru astfel de fapte vor fi supravegheaţi vreme de cinci ani după ispăşirea pedepsei, scrie cotidianul citat pe prima pagină a ediţiei tipărite de luni.
Lupta împotriva cancerului înregistrează cel mai mare progres din ultimii 15 ani, relatează cotidianul La Vanguardia. Imunoterapia atacă şi reuşeşte să distrugă celulele cu tumori, chiar dacă unele medicamente nu sunt încă aprobate nici în Europa şi nici în UE, precizează sursa citată. În plus, publicaţia scrie de asemenea că Turcia strigă, iar Erdogan suportă, după ce confruntările dintre manifestanţi şi poliţie au lăsat în urmă sute de răniţi şi s-au soldat, deocamdată, cu 1.700 de persoane arestate.
Cotidianul La Razon anunţă că premierul Mariano Rajoy vrea să echivaleze salariile şi funcţiile tuturor demnitarilor publici, din toate comunităţile autonome spaniole, potrivit propunerii pregătite pentru reforma administraţiei publice. Aceasta a fost una dintre promisiunile cu care Mariano Rajoy a câştigat alegerile din 2011, aminteşte cotidianul spaniol citat.
Cotidianul catalan El Periodico continuă şi luni să scrie despre reforma legii educaţiei şi semnalează faptul că abandonul şcolar forţează reformarea meseriei de profesor, întrucât specialiştii de la nivelul studiilor secundare, dar şi de la al celor universitare au ajuns la un acord pentru aplicarea unui plan pentru îmbunătăţirea nivelului de formare a profesorilor. În plus, unele universităţi au început deja să ia măsuri în acest sens şi au ridicat nivelul de exigenţă cerut studenţilor, viitori profesori, mai indică publicaţia menţionată.