Europa sub ape, stare de urgenţă, inundaţii şi morţi
Europa centrală este grav afectată de inundaţii şi meteorologii avertizează că ploile vor continua. Patru persoane au murit deja din cauza revărsărilor de ape, cel puţin opt au fost date dispărute şi sute de oameni au fost evacuaţi în urma inundaţiilor şi a alunecărilor de teren.
În Germania, vestul Cehiei şi în Boemia, duminică seara a fost decretată starea de urgenţă. Sute de drumuri şi căi ferate au fost blocate. Zeci de oraşe sunt sub alertă de inundaţii. Austria, Germania şi Cehia au trimis unităţi militare pentru a contribui la operaţiuni de salvare ale cetăţenilor sinistraţi.
Apele au ieşit sau se pregătesc să iasă din mătci. Sute de cehi au fost evacuaţi din casele lor de pe malul Vltavei. În Praga se construiesc diguri speciale.
Echipele de salvare au fost nevoite să folosească elicoptere pentru a-i salva pe localnicii din oraşul Hostinne, a afirmat Martina Zahourkova, purtător de cuvânt al unei unităţi de pompieri. Totodată, autorităţile cehe au anunţat că zeci de drumuri şi câteva linii de cale ferată au fost închise, în timp ce meteorologii au avertizat că precipitaţiile vor continuă să cadă până luni.
Dunărea a ieşit şi din matcă în Bavaria. Atât nivelul Dunării şi cât şi cel al râului Inn continuă să crească
Oraşele Passau şi Rosenheim au emis avertizări de inundaţie iar autorităţile din Passau au cerut sprijinul armatei pentru a ridica diguri de protecţie, conform relatărilor agenţiei DPA, citată de AP.