Marea Britanie va exclude totuşi Huawei din reţelele sale 5G până în 2027

Huawei, a fost acuzată de spionaj pentru Ministerul Securităţii Statului şi de crearea unei infrastructuri pentru spionaj în mai multe ţări (Luis Gene/AFP/Getty Images)
A.P.
15.07.2020

Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, a interzis companiei chineze Huawei să mai participe în continuare la construcţia infrastructurii de telecomunicaţii a Marii Britanii până la sfârşitul anului 2020 şi a stabilit termenul limită - anul 2027 - pentru eliminarea componentelor existente din reţeaua 5G a ţării.

Schimbarea politicii a apărut după luni în care cel mai important partener al Regatului Unit - SUA - a făcut presiuni imense pentru a scoate gigantul chinez de telecomunicaţii, care aparţine de facto regimului comunist chinez, din reţeaua 5G pe care o construieşte Londra.

Propunerea guvernului de a elimina Huawei din reţeaua britanică a fost făcută cunoscută de secretarul culturii Oliver Dowden, într-o declaraţie în Camera Comunelor în aceasta după-amiază.

Declaraţia a subliniat cum, după impunerea sancţiunilor americane asupra companiei Huawei, în mai, care a împiedicat compania să folosească tehnologie şi software americane în fabricarea echipamentelor sale, guvernul britanic a urmat recomandările de securitate făcute de americani şi australieni de a întrerupe utilizarea echipamentelor Huawei în reţeaua 5G.

Dowden a spus că, din cauza sancţiunilor, guvernul „nu mai este sigur că va putea garanta securitatea viitoarelor echipamente Huawei 5G”.

Companiilor de telecomunicaţii li se va interzice să cumpere echipamente Huawei până la sfârşitul anului şi vor fi obligate să scoată echipamentele Huawei din sistemele existente până la sfârşitul anului 2027.

Operatorii de bandă largă au fost, de asemenea, sfătuiţi să nu mai achiziţioneze echipamente Huawei.

Legislaţia va fi prevăzută într-un proiect de lege privind securitatea telecomunicaţiilor, care va fi prezentat Camerei Comunelor în toamnă.

"Până la următoarele alegeri, vom implementa o cale ireversibilă pentru eliminarea completă a echipamentelor Huawei din reţelele noastre 5G", a spus Dowden într-o declaraţie în Parlament.

Johnson, care a prezidat o întâlnire a Consiliului de Securitate Naţională marţi dimineaţă, s-a confruntat cu apeluri din partea a 60 de parlamentari pentru eliminarea controversatei companii din infrastructura 5G.

El a fost, de asemenea, supus unor presiuni crescânde din partea Statelor Unite pentru a tăia legăturile cu Huawei.

Anunţul important vine înainte ca Sir Mark Sedwill, oficialul cu cel mai înalt rang de securitate din Regatul Unit, să se întâlnească la Paris cu consilierul de securitate naţională al SUA, Robert O'Brien, pentru a discuta în legătură cu Huawei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor