MApN a emis noul model de certificat medical pentru tineri în cazul stării de război
alte articole
În Monitorul Oficial a fost publicat modelul certificatului medical pe care sunt obligaţi să îl aibă toţi tinerii la recrutare, în perioada în care este declarată stare de război.
Conform legii, în cazul stării de asediu, a mobilizării sau a stării de război, sunt obligaţi să îndeplinească serviciul militar toţi bărbaţii apţi, care au vârste între 20 şi 35 de ani.
Ministerul Apărării Naţionale a publicat luni în Monitorul Oficial noul model al certificatului medical eliberat de medicul de familie pe care toţi tinerii sunt obligaţi să-l prezinte la comisia locală de recrutare-încorporare în perioada când este declarată stare de război.
Totodată, noul model de certificat precizează că tinerii vor trebui să-şi facă analize, pentru a se constata dacă au heptatita B sau C.
Actul normativ prin care este aprobat certificatul medical a fost semnat de ministrul Apărării Naţionale, ministrul Justiţiei, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Sănătăţii, precum şi de directorii Serviciului Român de Informaţii, al Serviciului de Protecţie şi Pază, al Serviciului de Informaţii Externe şi al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
Această măsură a autorităţilor române poate fi o modificare de rutină sau poate veni datorită situaţiei tensionate din Ucraina.