Malea Emma Tjandrawidjaja, fetiţa minune care l-a "cucerit" chiar şi pe Ibrahimovic cu vocea ei angelică [video]
alte articole
Are şapte ani şi un talent atât de mare încât se poate crede că nu este posibil să încapă în corpul ei micuţ. Este vorba despre Malea Emma Tjandrawidjaja care duminica aceasta, 23 septemrie, a cântat imnul naţional american într-o întâlnire MLS, liga de fotbal a Statelor Unite ale Americii, încântând mii de spectatori.
"Mică, dar puternică", a fost prezentată Malea. Şi a transmis într-adevăr o putere nemaivăzută pe un stadion. Fetiţa a apărut în faţa publicul îmbrăcată cu un tricou de la LA Galaxy în StubHub Center din Los Angeles (SUA), după ce a câştigat un concurs. 25.000 de persoane au ascultat cu gura căscată interpretarea micuţei. De neuitat.
Malea cântă de la vârsta de un an. Talentul său este natural. La 3 ani a câştigat primul concurs în Los Angeles, oraş în care s-a născut şi trăieşte cu familia sa. „S-a născut cântând. Practic a început să cânte înainte de a putea vorbi. Uneori trebuie să-i spunem să tacă”, a relatat tatăl fetiţei, Arman Tjandrawidjaja, publicaţiei USA Today.
Atât de mare a fost impactul şi succesul avut de Malea Emma, încât echipa de comunicare de la LA Galaxy a continuat să publice clipul video pe reţelele sociale, prezentând talentul strălucit al fetei în vârstă de 7 ani.
"Întotdeauna înainte de a cânta, inima începe să-mi bată foarte, foarte repede", a declarat Malea pentru CBS News. Tatăl ei a confirmat, de asemenea, că, de obicei, devine foarte nervoasă, dar nu se observă în momentul în care începe să cânte.
Glasul lui Malea Emma a captivat publicul şi jucătorii de pe teren, atât de mult încât Zlatan Ibrahimovic a ales-o ca fiind "cea mai bună de pe teren".