Majoritatea cetăţenilor R.Moldova sunt în favoarea alegerii preşedintelui prin vot direct

Epoch Times România
30.03.2012

Majoritatea cetăţenilor din Republica Moldova sunt în favoarea alegerii preşedintelui prin vot direct, potrivit unui studiu realizat de GeoPOL.

"Evitarea pe viitor a vacanţei funcţiei prezidenţiale, cred respondenţii, se face cel mai bine prin alegerea directă a preşedintelui (52,3%), restul soluţiilor împărţindu-se destul de uniform între opţiunile cetăţenilor", afirmă institutul.

"Chestiunea se leagă insă şi de alte condiţionalităţi: eşecul ultimului referendum pentru vot direct în cazul funcţiei prezidentiale; şi, în al doilea rând, o imagine idealizată a unui preşedinte puternic, care reuşeşte să stopeze certurile interminabile dintre partide", adaugă autorii studiului.

Studiul a fost realizat pe baua unui sondaj cu un eşantion de 1.128 de persoane reprezentativ la nivelul Republicii Moldova. Construcţia eşantionului este probabilistă, stratificată, bistadială.

Criteriile de stratificare sunt cele 12 regiuni geografice, mediul rezidenţial (urban(rural), mărimea localităţilor urbane (2 tipuri), mărimea localităţilor rurale (3 tipuri).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor