Maia Sandu: Singurul scop al lui Dodon este să câştige următorul mandat de preşedinte

Problema cea mai mare a R.Moldova este că majoritatea deputaţilor din Parlament se tem de justiţie şi de un Procuror General necontrolat politic, afirmă Maia Sandu.
Maia Sandu, prim-ministrul RM
Maia Sandu, prim-ministrul RM (gov.md)

Fostul premier, Maia Sandu crede că noul guvern a fost creat ca să-l servească pe Igor Dodon până la alegerile prezidenţiale. Chiar şeful statului, care a dovedit de foarte multe ori că „minte cu neruşinare”, a selectat membrii noului executiv şi nicidecum premierul Ion Chicu.

Liderul PAS a menţionat în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV că şeful statului între timp a început să-şi construiască o maşinărie de tipul celei a lui Plahotniuc cu televiziuni, troli şi alte elemente care costă bani.

„Şi dacă nu poţi să faci scheme prin care să scurgi bani publici nu ai cu ce plăti această maşinărie care funcţionează prin televiziuni şi spălare pe creier totodată prin scheme de spălare de bani.

Singurul scop a lui Dodon este să câştige următorul mandat de preşedinte dincolo chiar şi de interesele de partid. Şi pentru că Guvernul l-a ţinut departe de schemele de contrabandă folosite anterior de Plahotniuc, acesta a decis să schimbe Guvernul ca să poată să pună mâna pe bani”, a adăugat fostul prim-ministru.

În concluzie, Maia Sandu a declarat că problema cea mai mare a Republicii Moldova este că majoritatea celor din Parlament se tem de justiţie şi un Procurorul General necontrolat politic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe