Maia Sandu: România trebuie să ştie că Dodon şi Chicu nu reprezintă opinia cetăţenilor R. Moldova

Maia Sandu, preşedinte a Partidului Acţiune şi Solidaritate
Maia Sandu, preşedinte a Partidului Acţiune şi Solidaritate (facebook.com/PAS)

Guvernul lui Dodon a întrecut orice măsură, atacurile de azi ale lui Chicu demonstrează lipsă de respect atât faţă de România, cât şi faţă de cetăţenii Republicii Moldova, a declarat Maia Sandu precizând că România trebuie să ştie că nici Dodon, nici prim-ministrul lui nu reprezintă opinia oamenilor.

Liderul PAS a scris pe pagina sa de socializare că Dodon a ajuns în fotoliul de preşedinte cu ajutorul unei grupări criminale conduse de Plahotniuc, iar Chicu e doar o slugă fidelă a lui Dodon.

„Regretăm comportamentul neadecvat al acestor personaje şi cerem scuze pentru tupeul şi proasta lor educaţie. Sunt sigură că în curând vom scăpa de ambii”, a conchis Maia Sandu.

Premierul R. Moldova, Ion Chicu, a lansat un atac violent la adresa autorităţilor române şi a europarlamentarului PNL Siegfried Mureşan, despre care declară că este un „ratat”, un „copil de mingi” supus unui „patronat”.

Reacţia lui Chicu vine în contextul în care Siegfried Mureşan a afirmat că „Guvernul Republicii Moldova a eşuat în gestionarea crizei COVID-19 fiindcă a eşuat şi în implementarea reformelor”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe