Maia Sandu la Bucureşti: Autorităţile ne pun piedici, chiar dacă avem un buget de 100 de ori mai mic decât al oponenţilor

PD şi PSRM se bucură de condiţii foarte prielnice şi bănuim că acelaşi lucru se va întâmpla şi în continuare, consideră Maia Sandu, specificând că pe lângă cele două formaţiuni şi Partidul Politic Şor este răsfăţat de autorităţile Republicii Moldova.
Maia Sandu (Epoch Times România)
Maria Maevschi
23.01.2019

Peste câteva zile începe campania electorală pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, iar liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, consideră că deja se poate afirma că aceste alegeri nu pot fi calificate ca fiind libere şi corecte pentru că s-au întâmplat foarte multe lucruri care nu se înscriu în ceea ce „numim noi alegeri libere şi corecte”.

În acest context, preşedinta PAS a amintit că acum un an şi jumătate în urmă, Partidul Democrat care a venit la putere pe cale nedemocratică în Republica Moldova împreună cu Partidul Socialiştilor - partid declarat pro-rus - au decis să schimbe sistemul electoral, înlocuind sistemul proporţional care a fost anterior pe toată perioada de la independenţă încoace, cu sistemul electoral mixt care avantajează în principal partidele politice cu bani mulţi şi care controlează resursele administrative.

Mai grav este faptul că acest sistem electoral mixt presupune doar un singur tur, lucru care, în opinia politicianei, avantajează în mod clar Partidul Socialiştilor, întrucât partidul de la guvernare, cu toate că îşi spune pro-european, nu a avut nicio problemă să promoveze i un asemenea sistem electoral care să avantajeze partidele pro-ruse din Republica Moldova.

„În general trebuie să spunem că PD şi PSRM se bucură de condiţii foarte prielnice, cel puţin asta s-a întâmplat în perioada pre-electorală şi bănuim că acelaşi lucru se va întâmpla şi în continuare. Un alt partid politic, de asemenea răsfăţat de către autorităţi este Partidul Politic Şor. Ilan Şor este personajul identificat în rapoartele companiilor de investigaţie drept omul care a executat frauda bancară, cel care a fost responsabil să facă acest furt bancar de care beneficiază mai multă lume, inclusiv condamnat în prima instanţă de către instituţiile din RM, doar că procesul judiciar a fost tergiversat la nesfârşit aşa încât omul care se face responsabil de furtul miliardului să poată să-şi facă un partid politic având bani din această schemă de corupţie, să poată să cumpere alegătorii şi iată se pare că este pregătit să devină deputat în următorul Parlament”, a declarat Maia Sandu în cadrul dezbaterii organizate de Fundaţia Universitară a Mării Negre cu genericul „De la furtul miliardului la furtul alegerilor - 25 ianuarie, debutul campaniei electorale în Republica Moldova”, ce a avut loc la Bucureşti.

Reprezentanta Blocului ACUM a ţinut să mai specifice că încă din perioada de precampanie electorală au fost cheltuiţi bani „drăguţi” de către aceste partide fără ca instituţiile statului să încerce să verifice de unde vin aceşti bani şi să sancţioneze finanţarea ilegală a acestor activităţi.

În Moldova deja de jumătate de an se practică cadourile electorale, întrucât au apărut tot felul de fundaţii despre care nu se ştie din ce bani sunt finanţate, care merg şi împart daruri oamenilor săraci pe care tot ei i-au sărăcit, a menţionat Maia Sandu, specificând în context că se organizează tot felul de concerte la care sunt invitaţi mai mult artişti din Rusia.

„Coruperea alegătorilor se întâmplă de foarte multe luni şi nu există nicio instituţie care să reacţioneze la sesizările depuse de partidele din opoziţie, de cetăţeni, sau de reprezentanţii organizaţiilor societăţii civile. Noi în RM de la independenţă încoace chiar dacă niciodată nu ne-am bucurat de un proces democratic, nu ne-am simţit niciodată cu o presiune atât de mare din partea autorităţilor. Este un sentiment de frică şi teroare instaurat de către această guvernare”, a adăugat preşedinta PAS.

De cealaltă parte, a menţionat Sandu, partidele autentic pro-europene sunt hărţuite şi supuse unor atacuri fără precedent pe toate dimensiunile, cum ar fi propaganda şi acuzaţiile false dintre cele mai virosimile, specificând în context că guvernarea povesteşte la televiziunile finanţate din banii pe care i-a furat că „noi, reprezentanţii opoziţiei, ne facem vinovaţi de furtul miliardului”.

„Noi credem cu tărie că această corupţia începe în politică atunci când un partid politic se finanţează din bani murdari, acest partid odată ajuns la putere transformă această corupţie în corupţie la nivel de stat şi chiar dacă noi avem buget de 100 de ori mai mic decât cei cu care intrăm în această luptă, oricum autorităţile încearcă să ne creeze tot felul de piedici”, a conchis Maia Sandu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor