Maia Sandu cheamă fracţiunile parlamentare la consultări privind dizolvarea Parlamentului
alte articole
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a invitat pentru vineri, 26 martie, fracţiunile şi grupurile parlamentare la consultări în sensul dizolvării Parlamentului (art.85 alin.(1) din Constituţia RM), după ce deputaţii PSRM-Şor-Pro Moldova au părăsit sala de şedinţe, iar învestirea Guvernului Grosu a eşuat.
Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, vineri, începând cu orele 13:00, şefa statului se va întâlni cu Partidul Şor, „Pro Moldova”, Partidul Democrat din Moldova, Partidul „Platforma Demnitate şi Adevăr”, Partidul Acţiune şi Solidaritate, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova.
Articolul 85 al. (1) din Constituţie stipulează că în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.
S-au întrunit condiţiile legale pentru a provoca anticipatele. În primul rând, nu s-a format guvernul şi se blochează practic de trei luni de zile activitatea parlamentului, inclusiv prin această declaraţie în parlament că ei nu vor participa la dezbateri, asta îi blocare, a declarat în context expertul în drept constituţional, Alexandru Arseni pentru Radio Europa Liberă, precizând că articolul 85 alin. (2) spune clar că, dacă două învestiri eşuează în perioada de 45 de zile de la prima învestitură, sunt temeiuri juridice pentru dizolvarea parlamentului.