Magia frigului: trei copii ucraineni, inclusiv o pereche de gemeni, s-au născut în trafic
alte articole
Trei copii ucraineni, inclusiv o pereche de gemeni, s-au născut în timpul unui ambuteiaj masiv cauzat de viscol, în partea de vest a ţării.
Gemenii s-au născut luni într-o ambulanţă, care a rămas blocată în trafic în apropierea oraşului Lyiv, au declarat serviciile de urgenţă, potrivit AFP. Mama şi copiii au fost în cele din urmă duşi la un spital mic din zonă, înainte de a fi mutaţi la Lyiv.
Duminică, o altă femeie a născut în maşina ei prinsă de zăpadă, la aproape 3 km de oraşul Kissorytchi, s-a raportat. Mama şi nou-născutul au fost transportaţi la un spital din apropiere.
Potrivit Reuters, cel puţin 18 persoane au murit în viscolul şi îngheţul din această lună. Doisprezece persoane au fost găsite moarte pe stradă după ce temperaturile au scăzut.
Un ambuteiaj din vestul Ucrainei se întindea pe mai mult de 18 km, blocând oamenii în interiorul maşinilor lor, unde mulţi au fost obligaţi şi să doarmă, a raportat AFP. Peste 100 de persoane au fost trimise la spital pentru hipotermie şi degerături.
Mulţi au fost forţaţi să îşi epuizeze rezervele de combustibil cât timp au stat în maşinile lor în timpul nopţii.
În unele părţi ale Ucrainei, temperatura a scăzut sub minus 15 grade Celsius, sau 5 grade Fahrenheit.
Echipele de salvare au dezgropat duminică circa 1800 de vehicule, în mai multe regiuni, după ce aproximativ 18.000 de persoane, inclusiv personalul militar, au fost mobilizate pentru a săpa în jurul drumurilor în Ucraina, potrivit AFP.
Luni, traficul pe drumul de la Kiev la Lyiv a fost în cele din urmă deblocat, au asigurat oficialii locali publicul.
Temperaturile nocturne sunt de aşteptat să scadă în această săptămână sub -28 de grade Celsius (-18 grade Fahrenheit), în nordul, centrul şi estul Ucrainei, potrivit Reuters.
Pentru a face faţă unei vremi şi mai rele, Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă ucrainean a declarat că se va deschide 210 corturi pentru încălzire în toată ţara, potrivit Kiev Post. Zece corturi pentru încălzire au fost deschise în capitala Kiev, şi peste 1.000 de oameni le-au vizitat ieri.
Epoch Times publică în 35 de ţări şi în 19 limbi. Abonaţi-vă la newsletter-ul nostru electronic.