MAE reacţionează la propaganda Rusiei
alte articole
Ministerul de Externe a reacţionat după ce Ambasada Rusiei la Bucureşti a anunţat cu o zi în urmă, în cadrul unui comunicat de presă, că a adus o "contribuţie financiară modestă" pentru "Cuminţenia Pământului", de numai 100 de euro, promovând totodată şi un video de propagandă despre trecutul nostru istoric comun în care se afirmă că România s-a reconstruit şi industrializat cu ajutorul Uniunii Sovietice iar "copiii trebuie să înveţe istoria adevărată".
"Apreciem contribuţia Ambasadei Federaţiei Ruse la recuperarea patrimoniului naţional românesc şi o încurajăm să continue această abordare. Totodată, încurajăm susţinerea campaniei de către orice actor public sau privat, în spiritul respectului pentru valorile culturale ale poporului român.
Pare însă mai puţin explicabilă asocierea acestui demers cu un mesaj media, asumat de Ambasada Federaţiei Ruse, mesaj care promovează o viziune proprie asupra unor capitole din istoria relaţiilor bilaterale.
Aceasta cu atât mai mult, cu cât este vorba de un domeniu despre care cea mai în măsură să se pronunţe este Comisia comună de istorici româno-rusă al cărei obiectiv este tocmai discutarea aspectelor care ţin de istorie, în vederea consolidării încrederii reciproce", a fost reacţia Ministerului de Externe.
Întrebat de jurnalişti ce părere are despre acest subiect, preşedintele Klaus Iohannis a replicat că nu comentează acţiunile unei ambasade străine, pentru că asta este rolul MAE.
"Dacă vorbim despre iniţiativa de a protesta, înţeleg că există o iniţiativă pe Facebook, dacă oamenii s-au simţit jigniţi sau li s-a părut că nu se prezintă anumite lucruri aşa cum trebuie şi vor să-şi arate în mod absolut liber şi democratic dezacordul cu această acţiune, atunci, sigur, România este o ţară în care astfel de acţiuni sunt posibile", a declarat şeful statului.