MAE: 8 cetăţeni români şi 2 sirieni au fost repatriaţi miercuri din Siria
alte articole
Ministerul Afacerilor Externe informează că miercuri a avut loc o nouă acţiune de repatriere, la cerere, a unui grup de 8 cetăţeni români, însoţiţi de 2 cetăţeni sirieni, membri de familie, din Republica Arabă Siriană prin Liban.
„Demersurile pentru efectuarea transportului pe cale rutieră Damasc - Aeroportul Rafic Hariri din Beirut, au fost asigurate de către Ambasada României la Damasc. La frontiera libanezo-siriană, grupul de cetăţeni a fost asistat de o echipă a Ambasadei României în Liban. Echipa Ambasadei României la Beirut a oferit cetăţenilor români sprijin consular şi logistic, precum şi hrană, apă şi medicamente. Ambasada a primit sprijinul autorităţilor libaneze pentru desfăşurarea în bune condiţii a formalităţilor tehnice”, se arată într-un comunicat al MAE.
De la începutul conflictelor din Siria, Ambasada Romaniei la Damasc a repatriat prin proceduri proprii 247 de cetăţeni români.
Totodată, în perioada 21 august 2012 – 15 ianuarie 2013, misiunea diplomatică, împreună cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (O.I.M.), a sprijinit, prin zborurile de linie disponibile până în acest moment, evacuarea(repatrierea unui număr de 127 cetăţeni români, membri de familie ai acestora, precum şi 49 cetăţeni ai Republicii Moldova.
În conformitate cu prevederile art. 45 din Convenţia de la Viena din 18 aprilie 1961 cu privire la relaţiile diplomatice şi ale art. 27 din Convenţia de la Viena din 24 aprilie 1963 cu privire la relaţiile consulare, Ambasada României la Damasc asigură protecţie şi asistenţă consulară cetăţenilor Franţei, Republicii Moldova şi Turciei aflaţi în R.A.Siriană.
Ministerul Afacerilor Externe reiterează apelul de a evita călătoriile în R.A. Siriană. De asemenea, cetăţenilor români aflaţi în R.A.Siriană li se recomandă să părăsească cât mai curând posibil teritoriul sirian prin mijloacele comerciale de transport încă operaţionale. Cei afectaţi de actuala situaţie din Siria pot suna 24/24h la nr. de telefon: +40.21.319.21.37 – din cadrul Departamentului Consular din MAE, linie telefonică dedicată solicitărilor de sprijin şi informaţii consulare specializate.