Ludovic Orban îi acuză pe Victor Ponta şi pe Daciana Sârbu că nu şi-au declarat cele şapte case pe care le-ar deţine

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a depus marţi la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) o sesizare prin care cere cercetarea premierului Victor Ponta şi a soţiei acestuia, Daciana Sârbu, pentru că cei doi nu ar fi declarat împreună şapte case pe care le-ar deţine.
Ludovic Orban (Epoch Times România)
Loredana Diacu
08.10.2014

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a depus marţi la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) o sesizare prin care cere cercetarea premierului Victor Ponta şi a soţiei acestuia, Daciana Sârbu, pentru că cei doi nu ar fi declarat împreună şapte case pe care le-ar deţine.

"Sesizez oficial încălcarea flagrantă de către prim-ministrul Victor Ponta a legislaţiei privind integritatea în exercitarea funcţiei publice. Este vorba despre declaraţia de avere depusă de Victor Ponta în care, din 2010, de la apariţia Legii 176/2010, omite în mod intenţionat să treacă bunurile soţiei, fiind vorba despre Daciana Sârbu, soţia domnului Ponta, europarlamentar PSD. Reprezintă o încălcare gravă a Legii 176, articolul 3, alineatul 2, care prevede obligativitatea persoanei publice de a completa declaraţia de avere incluzând bunurile soţiei şi ale copiilor aflaţi în întreţinere", a declarat Ludovic Orban, marţi, în faţa instituţiei.

Potrivit Mediafax, vicepreşedintele PNL a mai precizat că a mai solicitat ANI să constate infracţiunea de fals în declaraţii care ar fi comisă de premierul Victor Ponta. Totodată, Orban a declarat că preşedintele ANI nu l-a primit în audienţă şi a menţionat că îi cere acestuia ca soluţionarea cu "cu celeritate" a sesizării sale, având în vedere că Victor Ponta este candidat la alegerile prezidenţiale şi prim-ministru.

"Să arate acelaşi zel pe care îl arată în cazul sutelor şi miilor de primari acuzaţi pentru incompatibilitate, pentru prezenta în AGA sau în consiliile de administraţie, să arate acelaşi zel şi în cazul premierului şi candidatului la preşedinţie Victor Ponta. (...) Probabil a considerat că electoratul PSD nu va privi cu ochi buni să vadă că Victor Ponta are de fapt şapte case în proprietate, nu mă refer la terenuri, la conturi şi alte bunuri. Şi-o fi imaginat că votanţii PSD nu-l vor vota pe Victor Ponta aflând că la vârsta de 42 de ani deţine, împreună cu soţia, 7 case", a adăugat Orban.

Vicepreşedintele PNL a menţionat că dacă în termen de o săptămână ANI nu va soluţiona sesizarea sa, se va adresa Parchetului de pe lângă ICCJ, pentru infracţiunea de fals în declaraţii, mai precizează sursa citată.

Orban a mai precizat că, în temeiul Legii 176/2010 care prevede la articolul 3, alieneat 2, că declaraţiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere, a făcut o sesizare la ANI şi pe numele Dacianei Sârbu.

În replică, Gabriela Firea, purtătorul de cuvânt al campaniei candidatului PSD la Preşedinţie a declarat că principalele bunuri ce apar în declaraţiile de avere ale lui Victor Ponta şi Dacianei Sârbu sunt dobândite înainte de căsătorie, fiind proprietăţi individuale, iar declaraţiile de avere ale lui Victor Ponta şi ale soţiei sale sunt în regulă, precizează Mediafax.

"Declaraţiile de avere ale preşedintelui PSD, Victor Ponta, şi ale soţiei sale, europarlamentarul Daciana Sârbu, au fost verificate în mai multe rânduri de către ANI, fără a fi identificate în aceste ocazii încălcări ale prevederilor legale. Deci, ambele seturi de declaraţii de avere şi interese au fost verificate de către ANI. Principalele bunuri care apar în declaraţiile de avere au fost dobândite de Victor Ponta şi Daciana Sârbu înainte de căsătorie, deci ele reprezintă proprietăţi individuale nu comune, apărând de aceea doar în declaraţia deţinătorului", menţionează sursa citată.

Reamintim că, potrivit unor investigaţii apărute recent în presă, familia Ponta ar avea trei apartamente de lux în Central Residential Park, complex în al cărui acţionariat se regăsesc personaje implicate în celebrul dosar Microsoft.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor