Lucrători medicali şi paramedici din R. Moldova vor ajuta România la tratarea bolnavilor de COVID-19

Lucrători medicali şi paramedici din R. Moldova vor ajuta României la tratarea bolnavilor de COVID-19 (gov.md)
Tatiana Chiriac
18.10.2021

22 de medici şi 10 paramedici din Republica Moldova vor munci alături de colegii lor din România pentru a trata pacienţii de COVID-19. Echipa va activa în cadrul spitalului modular din Leţcani, judeţul Iaşi, România. Misiunea umanitară se va desfăşura în perioada 18-31 octombrie.

Decizia vine după ce situaţia pandemică din România s-a agravat în ultimele zile, ţara fiind la moment pe primul loc în lume în ceea ce priveşt numărul deceselor zilnice cauzate de COVID -19.

„Spitalele din România sunt copleşite de numărul de pacienţi de COVID-19. În această situaţie extrem de gravă, Guvernul Republicii Moldova vine cu un gest simbolic, deoarece înţelegem că e necesar de a uni forţele pentru că, mai mult ca oricând, personalul medical şi sistemul sanitar al României au nevoie de ajutor. Solidaritatea şi responsabilitatea sunt cruciale în aceste momente, reprezentând principiile pe care se bazează Uniunea Europeană”, a declarat premierul moldovean Natalia Gavriliţa.

Cei 11 medici şi 11 asistenţi/asistente medicale care au pleacat luni în misiune sunt din cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moşneaga”, Institutului de Medicină Urgentă, spitalelor raionale Glodeni, Donduşeni şi Ştefan Vodă.

Majoritatea acestora sunt specialişti în terapie intensivă şi toţi au experienţă de tratament a pacienţilor cu COVID-19. Membrii celor 2 echipe de paramedici SMURD sunt angajaţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (subdiviziunile Chişinău şi Bălţi). Împreună cu aceştia pleacă spre Iaşi şi 3 autospeciale din Chişinău, Bălţi şi Ungheni.

Guvernul de la Chişinău a ţinut să amintească că de la începutul crizei pandemice, România a susţinut constant Republica Moldova.

Astfel, în luna mai 2020, o echipă din 40 de medici şi asistenţi/asistente au activat în spitalele din Republica Moldova. Tot în luna mai 2020, România a donat 20 de camioane cu echipament medical. În februarie 2021, R. Moldova a beneficiat de loturi de echipamente medicale de protecţie pentru personalul medical (măşti, combinezoane, mănuşi) valoarea totală ridicându-se la circa 2,3 milioane de euro. Totodată, România a donat Republicii Moldova circa 500 000 de doze de vaccinuri AstraZeneca şi Pfizer.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor