Lucian Bode i-a chemat vineri la Bucureşti pe reprezentanţii minerilor de la CNH pentru noi discuţii
Ministrul Economiei, Lucian Bode, a invitat vineri la Bucureşti o delegaţie a minerilor din Valea Jiului pentru noi discuţii, după ce miercuri a avut loc o întâlnire similară la sediul ministerului, au declarat joi, pentru NewsIn, surse guvernamentale.
Miercuri, o delegaţie a liderilor sindicali din Valea Jiului a discutat pe tema revendicărilor salariale cu conducerea Ministerului Economiei. La discuţii a participat şi ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi. Întâlnirea s-a finalizat fără niciun rezultat, deşi a durat până la ora 23.00.
Peste 4.000 de mineri s-au strâns joi la Petroşani şi au pornit în marş de la sediul Companieie Naţionale a Huilei (CNH) spre ieşirea din municipiu. Când au ajuns la ieşirea din localitate, au blocat DN 66, în zona podului peste râul Jiu, unde au fost prezenţi numeroşi jandarmi, care au blocat accesul pe pod.
Liderii sindicali le-au cerut minerilor să protesteze paşnic şi să nu iasă din Petroşani.
În cursul dimineţii de joi, mineri de la toate cele şapte exploatări din Valea Jiului s-au strâns în curtea Companiei Naţionale a Huilei (CNH), iar în jurul orei 10.00 au pornit în marş spre ieşirea din Petroşani.
Liderul sindical de la minea Lonea, Tiberiu Cozma, le-a spus minerilor că joi dimineaţa i-au transmis premierului o adresă în care îi explicau situaţia de la CNH Petroşani şi faptul că majorarea sporului de pericol în subteran era prevăzută într-un act adiţional semnat de administraţie, sindicate şi angajaţi.
Minerii din Valea Jiului au început protestele la Petroşani luni dimineaţă, fiiind nemulţumiţi că nu au primit sporul de pericol pentru munca în subteran majorat cu 100 de lei, după cum s-a stabilit printr-un protocol semnat cu administraţia în luna februarie, după un protest asemănător.