Liviu Dragnea, către prefecţi: Nu putem să avem o atitudine timidă faţă de firme private precum E.ON

Reţele electrice (Epoch Times România)
Epoch Times România
08.01.2013

Vicepremierul Liviu Dragnea le-a cerut marţi prefecţilor să nu aibă „o atitudine timidă” în faţa firmelor private precum E.ON, declaraţia fiind în contextul în care autorităţile locale din Iaşi şi Vaslui au raportat că nu pot interveni în zonele unde este întreruptă alimentarea cu energie electrică

„În cazuri de genul celor de la Iaşi, Vaslui cu E.ON-ul, chiar dacă sunt firme private, nu le ia nimeni acţionariatul sau patrimoniul, dar au obligaţii pe care trebuie să le respecte. Noi nu putem să avem o atitudine timidă în faţa nimănui în România atunci când este vorba de viaţa unor cetăţeni români sau când este vorba de confortul sau disconfortul unor cetăţeni români sau când se pune problema să salvăm nişte vieţi”, le-a transmis vicepremierul Liviu Dragnea autorităţilor locale.

Pe acelaşi subiect, Dragnea a avut un schimb de replici cu un secretar de stat din ministerul Economiei. Secretarul de stat a explicat că Electrica are pregătite echipe de intervenţie în localităţile din Vaslui, dar nu se poate interveni pentru remedierea defecţiunilor înregistrate la alimentarea cu energie electrică din cauza viscolului.

„Am înţeles de la prefecţi că singura problemă reprezintă mijlocul de transport. Refuz să cred că nu găsim la instituţiile noastre mijloace de transport care să poată să ajungă în zona respectivă”, i-a transmis Dragnea, precizând totdată că ministerul Energiei ar trebui să se implice mai mult în rezolvarea acestor probleme.

La observaţia secretarului de stat că „principala problemă este că E.ON este un distribuitor privat", Dragnea a răspuns ironic:„Stimate domn, să nu credeţi că am venit în România astăzi, asta pentru informarea dumneavoastră".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor